"Vom propune premierului Emil Boc mentinerea subventiilor in acest an. Trebuie sa se opreasca investitiile in tehnologiile vechi si inlocuirea lor cu unele noi, pentru reducerea consumului de energie primara si diminuare a poluarii", a declarat presedintele Institutului de Studii si Proiectari Energetice (ISPE), Dan Gheorghiu, citat de Mediafax.

Premierul Emil Boc a cerut recent mai multor ministri ca pana joi, 19 august, sa ii prezinte un raport privind variantele de subventii la energia termica furnizata in sistem centralizat populatiei.

Gheorghiu a adaugat ca o parte din banii pentru inlocuirea sistemelor centralizate actuale de furnizare a caldurii catre populatie ar putea fi atrasi din vanzarea certificatelor de CO2.

Presedintele Traian Basescu a anuntat in luna mai, dupa finalizarea negocierilor cu FMI, un pachet de masuri pentru reducerea cheltuielilor bugetare, printre care si diminuarea masiva a subventiilor la incalzire prin directionarea fondurilor doar catre persoane cu venituri reduse.