Ritmul a incetinit semnificativ de la 14,7% in februarie si 18,4% in ianuarie. Ritmul anual de crestere a salariilor inregistrat in ianuarie 2017 a fost unul record dupa noiembrie 2008.

In decembrie 2016, castigul salarial mediu net a ajuns la 2.354 lei (521 euro), nivel record-istoric, dupa un avans de 11,4% fata de decembrie 2015. Si castigul mediu brut a atins in decembrie 2016 un nivel-record, de 3.257 lei (721 euro).

In martie, castigul mediu brut a urcat cu 4,8% fata de februarie, la 3.256 lei (716 euro), in contextul in care salariul minim brut pe economie a fost majorat de guvern cu 16%, de la 1.250 lei pana la 1.450 lei.

Cele mai semnificative cresteri ale castigului salarial mediu net s-au inregistrat dupa cum urmeaza: cu 40,9% in extractia petrolului brut si a gazelor naturale, respectiv cu 24,8% in fabricarea produselor de cocserie si a produselor obtinute din prelucrarea titeiului", arata comunicatul de marti al INS, in celelalte sectoare fiind inregistrate cresteri mai mici ale castigurilor.

Potrivit tabelelor INS, pe langa sectorul IT, castigul mediu net din Romania a depasit nivelul de 1.000 de euro (4.550 lei) in luna martie in domeniul extractiei petrolului brut si a gazelor naturale (5.706 lei), fabricarea produselor de cocserie (5.132 lei), activitati de asigurari (5.013 lei) si activitati de servicii anexe extractiei (4.622).

"Valorile cele mai mari ale castigului salarial mediu nominal net s-au inregistrat in activitati de servicii in tehnologia informatiei (inclusiv activitati de servicii informatice) (5.880 lei), iar cele mai mici in hoteluri si restaurante (1.369 lei)", se arata in comunicatul INS.

In Romania, ponderea remuneratiei salariatilor in PIB este printre cele mai mici din Europa

Valoarea in PIB a salariilor angajatilor din Romania este printre cele mai mici din Europa, aflandu-se intr-o continua scadere, arata un studiu al Institutului Sindical European (ETUI), care analizeaza evolutia salariilor din Europa Centrala si de Est in ultimii douazeci de ani.

Astfel, potrivit sursei citate, aceasta pondere este in continua scadere, de la 39% in 2008, la 32% in 2015.

"In Romania, aceasta pondere a remuneratiei salariatilor in PIB este printre cele mai mici din Europa, fiind intr-o continua scadere in perioada analizata, de la 39,3% in 2008, la doar 32,3% in 2015, in ciuda faptului ca in ultimii ani efectivul salariatilor a crescut. Conform datelor Eurostat, media UE a ponderii retribuirii salariatilor in PIB este de 47,5%”, arata studiul, citat de News.ro.

Potrivit studiului, salariile scazute au devenit o caracteristica a Europei Centrale si de Est, zona care ar putea ramane blocata pe aceste salarii daca guvernele si Uniunea Europeana nu iau masuri.

"In baza concluziilor studiului ETUI, in Romania datele arata ca este loc pentru cresterea salariilor atat in sectorul public, cat si in cel privat, fara sa fie afectata competitivitatea”, considera Confederatia Nationala Sindicala "Cartel Alfa”.

Studiul publicat de Institutul Sindical European (ETUI) se refera la evolutia salariilor din Europa Centrala si de Est in ultimii douazeci de ani, aratand ca in aceasta zona salriile sunt mai scazute decat in Europa Occidentala.

Documentul mai arata ca, in perioada 2008 – 2015, productivitatea a crescut mai mult decat salariile reale in Polonia, Republica Ceha, Slovacia, Letonia, Slovenia si Estonia, iar salariile reale au scazut in Romania si in Croatia, in timp ce productivitatea a crescut.