Plenul Curtii Constitutionale s-a reunit, vineri, pentru a lua in discutie preschimbarea termenului de 12 septembrie stabilit pentru examinarea respectarii procedurii pentru organizarea si desfasurarea referendumului din 29 iulie pentru demiterea presedintelui si confirmarea rezultatelor acestuia, informeaza CC intr-un comunicat de presa.

"Tinand seama de faptul ca termenul acordat Guvernului, pentru transmiterea listelor electorale permanente actualizate in baza carora s-a desfasurat referendumul din 29 iulie 2012, este 31 august 2012, in vederea asigurarii solutionarii, cu celeritate, a cauzei cu care a fost investita Curtea Constitutionala, in temeiul art.3, art.14 si art.50 alin.(1) din Legea nr.47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, precum si al art.153 din Codul de procedura civila, Plenul Curtii Constitutionale a dispus preschimbarea termenului de dezbateri acordat in cauza, de la data de 12 septembrie 2012, la data de 31 august 2012", a precizat CC, citata de Mediafax.

Surse judiciare au declarat anterior ca judecatorii Curtii Constitutionale se intrunesc in 31 august pentru a analiza actele pe care le-au solicitat Guvernului.

In urma cu o zi, Curtea Constitutionala a anuntat oficial ca a amanat pana in 12 septembrie decizia privind referendumul, mentionand ca a primit date "contradictorii" privind listele electorale permanente.

Curtea Constitutionala a solicitat Guvernului Romaniei ca pana la 31 august 2012 sa transmita listele electorale actualizate in baza carora s-a desfasurat refendumul din 29 iulie 2012.

"Avand in vedere datele contradictorii care au fost transmise Curtii Constitutionale in legatura cu numarul persoanelor aflat pe listele electorale permanente de catre autoritatile publice, Curtea Constitutionala a solicitat Guvernului Romaniei ca pana la 31 august 2012 sa transmita listele electorale actualizate in baza carora s-a desfasurat refendumul din 29 iulie 2012", preciza CC intr-un comunicat de presa.

Amanarea unei decizii privind referendumul a survenit datelor contradictorii transmise Curtii in datele de 1 si 2 august, de catre Serviciul de Evidenta a Populatiei al Ministerului Administratiei si Internelor (MAI).

MAI a transmis CC doua adrese, in prima confirmand cifra de 18.292.514 persoane cu drept de vot, iar in cea de a doua admitand ca nu isi poate asuma veridicitatea acesteia, iar competenta de verificare a listelor revine Autoritatii Electorale Permanente (AEP), care spune insa ca nu are date proprii care sa indice numarul alegatorilor.

In adresa din 1 august, MAI confirma numarul alegatorilor anuntat inaintea referendumului de demitere a presedintelui si precizeaza ca actualizarea datelor din listele electorale permanente este o responsabilitate a serviciilor publice comunitare locale de evidenta a persoanelor, din subordinea autoritatilor publice locale.

Raspunsul transmis CC de MAI in 2 august mentioneaza ca in liste se pot regasi persoane decedate sau cetateni care au plecat din tara, ceea ce ar putea afecta numarul cetatenilor din listele permanente.

Prezenta persoanelor decedate pe listele electorale este explicata prin necomunicarea datelor de deces de catre ofiterii de stare civila la serviciile publice comunitare de evidenta a persoanelor, neoperarea datelor de catre serviciile de evidenta a persoanelor, necomunicarea persoanelor decedate in strainatate de catre familie sau de catre autoritatile straine, neindeplinirea sau indeplinirea defectuoasa de catre primari a obligatiei de actualizare a listelor electorale permanente.

In ceea ce priveste cetatenii romani care au plecat din tara, MAI spune ca acestia au obtinut documente ale statului strain in care s-au stabilit, dar figureaza inca in evidentele din tara intrucat nu si-au reglementat statutul juridic fata de statul roman.

"Avand in vedere cele prezentate mai sus, ca administrator al bazei de date, MAI nu isi poate asuma veridicitatea numarului de persoane inscrise in listele electorale permanente, neavand instrumente legale suplimentare de control al datelor procesate de autoritatile publice locale. Conform prevederilor legale in vigoare, competenta de verificare a acestora apartine exclusiv Autoritatii Electorale Permanente. Astfel, datele de mai sus pot fi de natura sa afecteze numarul total al cetatenilor cu drept de vot inscrisi in listele electorale permanente", se arata in adresa MAI.

Ministerul Public a anuntat, vineri, ca pe rolul Sectiei de urmarire penala si criminalistica a fost constituita o cauza penala in care se fac cercetari privind continutul listelor electorale permanente si al celor suplimentare folosite la referendum, fiind solicitate copiile acestora.

"Avand in vedere comunicatul Curtii Constitutionale din data de 02.08.2012, privind datele contradictorii primite de la autoritatile publice privind numarul persoanelor aflate pe listele electorale permanente, pe rolul Sectiei de urmarire penala si criminalistica din cadrul Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie s-a constituit o cauza penala in care se efectueaza cercetari in legatura cu continutul listelor electorale permanente si al listelor suplimentare utilizate in referendumul din 29 iulie 2012", se arata intr-un comunicat de presa al Ministerului Public.

Procurorii Sectiei de Urmarire Penala si Criminalistica au solicitat copiile listelor electorale permanente si ale celor suplimentare cu semnaturile alegatorilor in original Autoritatii Electorale Permanente si societatii comerciale desemnate sa realizeze procedurile tehnice, in vederea efectuarii cu celeritate a cercetarilor.

Pe 2 august, Autoritatea Electorala Permanenta (AEP) a transmis Curtii Constitutionale ca nu a avut atributii privind intocmirea si actualizarea listelor electorale utilizate la referendumul din 29 iulie, acestea fiind intocmite de Directia pentru Evidenta Persoanelor si Bazelor de Date, care le-a comunicat Biroului Electoral Central.

AEP mai precizeaza ca atributiile sale se refera la monitorizarea si controlul modului de intocmire si actualizare a listelor electorale permanente.

Monitorizarea se realizeaza prin urmarirea realizarii de catre primari, impreuna cu serviciile publice comunitare de evidenta a persoanei, la termenele prevazute de lege, a listelor electorale permanente, precum si inaintarea acestora catre judecatorii. Controlul modului de intocmire si actualizare a listelor electorale permanente consta in verificarea, la primarie, a inscrierii mentiunilor de radiere sau adaugare in lisa electorala permanenta.

Prin actualizare se intelege orice operatiune care impune modificarea listei electorale permanente anterioare. Actualizarea are in vedere si inscrierea in lista a persoanelor care au implinit sau implinesc varsta de 18 ani pana in ziua alegerilor, inclusiv.

"Mentionam ca AEP poate controla numai exemplarul din listele electorale permanente, tiparit si semnat, conform legii, si aflat fizic la sediul primariei, fara a avea acces la Registrul National de Evidenta a Persoanelor, evidenta informatizata gestionata de Directia pentru Evidenta Persoanelor si Administrarea Bazelor de Date", spune AEP.

AEP invoca un control facut in anul 2011 la 1.241 de primarii, unde a gasit peste 33.000 de persoane decedate neradiate din liste si precizeaza ca dispune numai masuri de sanctionare, neavand atributii de a opera modificari in listele electorale, aceasta atributie revenind exclusiv primarilor.

"Solutionarea problemelor privind actualizarea cu acuratete a listelor electorale permanente, astfel incat acestea sa reflecte in mod fidel structura si dimensiunea corpului electoral, isi poate gasi rezolvarea prin unificarea legislatiei electorale si realizarea Registrului Electoral, ca instrument de integrare a mai multor surse primare de date detinute in prezent de institutiile statului roman, respectiv Directia de Evidenta a Persoanelor si Administrarea Bazelor de Date, Institutul National de Statistica, Autoritatea pentru Cetatenie, instantele judecatoresti, primarii, serviciile publice comunitare de evidenta a persoanelor, Directia Generala de Pasapoarte, misiunile diplomatice si oficiile consulare ale statului roman in strainatate, precum si alte institutii care gestioneaza date privind identitatea cetatenilor romani", precizeaza AEP.

Pentru implementarea Registrului Electoral, proiect initiat de Autoritatea Electorala Permanenta, sunt necesare resurse umane si financiare, de care in prezent institutia noastra nu dispune, precum si de o perioada de timp cuprinsa intre 1 si 4 ani, apreciaza AEP.

"In concluzie, pana la operationalizarea Registrului Electoral, AEP nu detine date proprii din care sa rezulte numarul alegatorilor inscrisi in listele electorale permanente", precizeaza Autoritatea.

Si Institutul National de Statistica (INS) a transmis Curtii Constitutionale ca rezultatele provizorii ale recensamantului din 2011 au fost publicate in 2 februarie 2012, iar cele definitive vor fi facute publice in semestrul al doilea al anului 2013 si ca rezultatele provizorii "nu permit dezagregarea pe grupe de varsta, implicit a populatiei in varsta de 18 ani si peste".

"In sistemul statisticii oficiale din Romania nu exista surse de date care sa permita stabilirea numarului cetatenilor romani cu drept de vot, in sensul legislatiei in vigoare, la data de 29 iulie 2012 sau la oricare alta data calendaristica", mai precizeaza INS.