Persoanele interesate de achizitionarea bunurilor puse in vanzare de catre Fisc pot gasi informatiile complete privind ofertele, preturile si data efectiva a licitatiilor, fie pe site-urile oficiale ale Directiilor Generale ale Finantelor Publice judetene, fie direct la sediile acestora, scrie Gandul.

Ce vinde Fiscul in Brasov

Directia Generala a Finantelor Publice (DGFP) Brasov ofera spre vanzare, prin licitatie, un autoturism BMW neinmatriculat si o alee. Valoarea autoturismului BMW este estimata la suma de 7.602 lei. Vehiculul are caroseria zgariata, farul din stanga fata spart, parbrizul crapat si trapa incompleta.

Aleea la capatul strazii Dr. Toma Ionescu are o suprafata de 173 de metri patrati si a intrat in proprietatea statului prin succesiune vacanta. Valoarea sa este estimata la suma de 46.848 de lei.

Ecrane LCD si terenuri arabile licitate in judetul Ilfov

In judetul Ilfov, DGFP pune in vanzare 3.725 de ecrane de tip LCD pentru telefoane mobile, a caror valoare a fost estimata la suma de 37.250 de lei, dar si diferite modele de cabluri de conectare pentru telefoane mobile si terenuri arabile.

Pretul de pornire la licitatie pentru un cablu de conectare a telefonului mobil la calculator este de 5 lei, existand 4.650 de bucati disponibile. In vanzare sunt puse, de asemenea, cinci terenuri arabile extravilane cu suprafete ce variaza intre 800 si 16.800 de metri patrati, aflate in localitatile Magurele si Ciorogarla.

Persoanele interesate pot achizitiona si o suprafata forestiera de 600 de metri patrati localizata in comuna Balotesti.

Citeste si:

Distractie la inaltime. Olandezii dau 432 de miliarde de dolari pentru a amenaja un munte pentru sporturile de iarna FOTO