Primele rezultate, la testele ultrarapide de salmonella, vor fi gata maine. In paralel, controalele s-au extins.

"In tot ce inseamna unitate, supermarket sau cash&carry, cantitatile de carne provenite de la Avicola Calarasi au fost retrase din consum", spune Dorin Enache, reprezentantul DSV.

Reprezentantii firmei Avicola Calarasi admit ca e posibil ca un lot de pulpe alterate sa fi fost trimis spre magazine. Pe de alta parte, tot ei sustin ca 20 de tone, dintr-o productie lunara de 1.500 de tone, reprezinta o cantitate infima.

Asadar, meritul ca puii stricati nu au ajuns in sacosele oamenilor este al celor care au receptionat marfa, nu al furnizorului. 220.000 de pui pleaca saptamanal spre sacrificare din Avicola Calarasi. Si este aproape imposibil ca inspectorii sa identifice toata marfa care a plecat congelata in septembrie spre hipermarketuri, supermarketuri si mici magazine.

Desi nu exista efecte vizibile asupra vinzarilor, retailerii si clientii sunt mai precauti.

Faptul ca marii jucatori din piata au actionat defensiv in cazul unei suspiciuni este un semn de maturitate, sustine presedintele Federatiei Sindicatelor din Industria Alimentara. Avicola Buzau, al doilea producator din tara, care primea spre taiere si pasari crescute la Calarasi, a decis sa suspende aceasta relatie pana la clarificarea problemelor.

Analizele de certitudine pentru germenii de salmonella din carne vor fi gata in acest weekend.