Incepand de maine dupa amiaza, cele doua autostrazi vor fi impanzite de echipaje ale politiei, auto si moto, dar si de radare.

Politistii se pregatesc pentru soferii care vor ajunge la mare sau la munte. Sa nu uitam ca luni, a doua zi de Rusalii, este libera, asa ca drumurile vor fi cu siguranta pline.

Agentii le atrag atentia tuturor sa respecte limita de viteza, daca nu vor sa ramina fara permis. Astazi, aproape 50 de soferi inconstienti au fost amendati pe autostrada Bucuresti - Pitesti, in doar cateva ore. Cei care au mai mult de 50 de kilometri peste limita legala, isi pierd carnetul.

Detectoarele de radar din masini nu le vor fi de niciun folos soferilor care se gandesc sa se protejeze astfel, pentru ca noile radare sunt ultra-performante. La Iasi, in schimb, unii soferi au o noua metoda: statii de emisie-receptie. 

Crezand ca nimeni nu-l vede, un sofer care depasise limita de viteza a incercat sa-i pacaleasca pe agenti. A tras pe dreapta si a schimbat locul cu pasagerul, dar politistii aflati pe motocicleta au vazut ce se intimpla. Asta pentru ca imaginile surprinse de noul aparat radar l-au contrazis insa pe sofer!

Asa ca soferii sunt nevoiti sa se gandeasca la alte variante de a se feri de radare! Unii cumpara statii de la comercianti si asculta, in general, cum se avertizeaza camionagii intre ei de radare! Acestora li se pare cea mai buna metoda de a se feri de amenzi!

O statie medie functioneaza pe o raza de 15 kilometri, iar cei care sunt in aria de acoperire pot comunica intre ei fara probleme.