”(Am parasit sala) dintr-un motiv foarte simplu, cand am incercat sa luam cuvantul ni s-a refuzat, desi e impotriva Regulamentului. Au vrut oamenii sa spuna de ce au votat, sa-si motiveze votul si li s-a refuzat, desi Regulamentul permite acest lucru. Nu se poate sa pui pumnul in gura unor parlamentari intr-o sesiune parlamentara convocata in plen (...) A fost o revolta spontana a oamenilor cand au vazut o incalcare de Regulament flagranta pe care o face presedintele de sedinta", a explicat vicepresedintele PNL Teodor Atanasiu gestul senatorilor ACL.

Anterior, proiectele de lege privind amnistierea fiscala a pensionarilor si a mamelor care au primit sume necuvenite din vina functionarilor au primit raport de admitere, luni, in Comisia de munca a Senatului.

Cele doua legi ale Guvernului au fost votate cu majoritate in comisia de munca, primind raport de admitere, a declarat  senatorul PSD Alexandru Cordos, transmite Mediafax.