"Investigaţia vizează un posibil comportament anticoncurenţial ce constă în adoptarea unei strategii coordonate între aceste companii, prin limitarea şi întreruperea aprovizionării pieţei româneşti cu imunoglobulină umană normală, de către aceste companii, cu scopul eliminării taxei clawback şi obţinerii unui cadru fiscal mai favorabil şi, implicit, ameliorării marjelor de profit", spun reprezentanţii Concurenţei.

Companiile investigate sunt Biotest Pharma Germania, Octapharma Pharmazeutika Produktionsges Austria, Octapharma Franţa, Octapharma Suedia, Octapharma Limited Marea Britanie, CSL Behring Germania, Kedrion Italia, Baxter Belgia, Baxalta Belgium Manufacturing Belgia, Baxter Austria.

Acestea sunt membre ale Asociaţiei Companiilor Producătoare de Terapii cu Proteine Plasmatice (PPTA), care reprezintă interesele industriei.

Imunoglobulina este o substanţă fabricată din plasma din sângele uman, cu rol esenţial în sistemul imunitar al corpului uman. Imunoglobulina atacă substanţele străine, cum ar fi bacteriile, şi asistă corpul în distrugerea lor. Imunoglobulinele normale sunt incluse pe lista Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii privind medicamentele esenţiale.

În cadrul investigaţiei, au fost efectuate simultan inspecţii inopinate atât în România, cât şi în Belgia şi în Italia. Autorităţile de Concurenţă din cele două state au efectuat inspecţii la sediile companiei Kedrion din Italia (Milano şi Castelvecchio) şi al PPTA din Bruxelles, în condiţiile legale din aceste ţări, la solicitarea Consiliului Concurenţei din România, iar inspectorii români de concurenţă au asistat la desfăşurarea acestora.

Atât în Belgia cât şi în România, inspecţiile inopinate sunt autorizate prin mandat judecătoresc şi sunt justificate de necesitatea obţinerii tuturor informaţiilor şi documentelor necesare clarificării posibilelor practici anticoncurenţiale analizate.

Inspecţiile inopinate reprezintă o etapă importantă în cadrul procedurilor de investigare a unui posibil comportament anticoncurenţial, efectuarea acestora nereprezentând o antepronunţare în ceea ce priveşte vinovăţia companiilor.

Acesta este al doilea caz în care Consiliul Concurenţei solicită asistenţă din partea autorităţilor de concurenţă din Uniunea Europeană în derularea unei investigaţii. În septembrie 2017, Consiliul Concurenţei a declanşat o investigaţie pe piaţa asigurărilor de aviaţie, în cadrul căreia s-au cules informaţii de la companii din România şi Anglia, cu sprijinul Autorităţii Britanice de Concurenţă şi Pieţe.

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a anunţat, la începutul lunii martie a acestui an, că România a activat mecanismul de alertă european prin care solicită imunoglobulină.

"Pentru a putea rezolva această problemă, statul român a suspendat clawback-ul pentru acest produs pentru o perioadă de doi ani de zile şi totuşi nu s-a întâmplat nimic. Pentru luna martie nu se preconizează să intre nicio fiolă de imunoglobulină în ţară. Pentru aprilie sunt nişte promisiuni, dar eu nu mai cred în aceste promisiuni. Prin urmare, am informat Cabinetul prim-ministrului în cursul zilei de astăzi şi am primit acceptul să declanşăm această procedură. Această procedură este practic o alertă la nivel european prin care solicităm cantităţi de imunoglobulină pentru România. Sunt foarte mulţi pacienţi care în acest moment au nevoie", a afirmat demnitarul, în 5 martie 2018, potrivit Agerpres.

Potrivit acesteia, declanşarea acestui mecanism era absolut necesară. Ea a afirmat că lunar România are nevoie de 5.000 de fiole de imunoglobulină de 2,5 miligrame.