"Nivelul comertului ilicit inregistreaza in ianuarie 2013 o crestere semnificativa (2,4 pp), atingand nivelul de 15,4% din piata. Cresterea comertului ilicit apare pe fondul majorarii diferentei de pret intre produsele legale si ilicite. Cea mai importanta sursa a comertului ilicit, conform timbrului aplicat pe pachet, ramane Duty Free, care se mentine pe un trend ascendent (31,2% in ianuarie), urmata de Ucraina, care furnizeaza 25,8%. Moldova se mentine, in continuare, la 22,3%. Serbia inregistreaza in ianuarie o tendinta de crestere, ajungand la 16,4%", a declarat, intr-un comunicat, Marian Marcu, directorul companiei Novel Research care a realizat studiul privind contrabanda.

Pe parcursul anului trecut, piata neagra s-a plasat la 13% in ianuarie, la 13,4% in martie, la 13,3% in luna mai, la 12,9% in iulie si la 13% in noiembrie.

La randul sau, Gilda Lazar, director corporate affairs & communications al JTI Romania, Moldova si Bulgaria, a aratat ca majorarea contrabandei cu 2,4 puncte procentuale reprezinta aproape 100 milioane de euro care s-au dus pe piata neagra in loc sa mearga la bugetul de stat.

"Principala cauza pare sa fie majorarea preturilor pe piata legala, ca urmare a influentei cursului valutar la care se plateste acciza incepand cu luna ianuarie (cu 5% mai mare fata de 2012), in timp ce preturile produselor de contrabanda au ramas neschimbate. Este cu atat mai ingrijorator cu cat preturile pe piata legala vor continua sa se majoreze in perioada urmatoare, data fiind decizia Guvernului de devansare cu trei luni a cresterii accizei. Industria este pe cat de importanta pentru buget - taxele platite anul trecut inseamna aproape 9% din veniturile bugetare - pe atat de vulnerabila la factorii externi", a spus Lazar.

Potrivit Autoritatii Nationale a Vamilor, in urma controalelor derulate in ianuarie, echipele mobile ale Autoritatii au aplicat amenzi de circa 2,9 milioane lei si au confiscat bunuri in valoare de peste 1,5 milioane lei.

Anul trecut producatorii de tigarete au platit la bugetul de stat peste trei miliarde euro reprezentand accize si taxe, reprezentand circa 2,7% din PIB si o contributie la veniturile bugetare de aproximativ 9%.