Desi nu a fost inca aprobata, patronii resping o crestere a CAS-ului pentru ca ar duce automat la micsorarea lefurilor, dar si la concedieri.

Desi nimeni nu vrea sa-si asume o masura nepopulara, oficialii vorbesc despre cresterea contributiei la sanatate. Un procent vehiculat ar fi de 3%.

"Banii sunt insuficienti, iar solutia este asta: definirea pachetului de servicii la nivelul veniturilor sau aducerea veniturilor la nivelul pachetului de servicii", a declarat Vasile Cepoi, consilier al premierului Romaniei.

Daca la contributia de astazi, care reprezinta 10.7% dintr-un salariu brut, s-ar adauga 3%, fiecare salariu minim va scadea cu 45 de lei.

Acelasi calcul facut pentru un salariu mediu brut arata o pierdere de 120 de lei, bani care pleaca direct de la angajator spre bugetele Casei de Sanatate.

Patronii spun ca aceste scaderi vor fi resimtite de angajati. "Optiunile pe care le vor avea patronii vor fi mentinerea a mai putini oameni pe salarii mai mari... sau scaderea salariilor tuturor", este de parere Cristian Parvan, presedintele Asociatiei Oamenilor de Afaceri.

Daca va fi votata, masura va lovi si in pensionari. Cei mai multi platesc CAS la stat. Daca nu trece, exista o alta masura la fel de dura: micsorarea pachetului de servicii gratuite. Asta inseamna mai putine investigatii si interventii medicale garantate de stat.

Ambele "solutii" ar insemna in final cresterea costurilor pentru sanatate suportate de omul simplu. Ministrul de resort a promis ca noua lege, care va stabili si nivelul contributiilor sau forma pachetului de servicii medicale de baza, va fi aprobata anul acesta.