Mai puţin de 7% sunt de părere că economia va reveni pe un făgaş normal, într-o perioadă de până la 3 luni. În schimb, aproape 50% consideră că va dura cel puţin un an până când va fi, din nou, ca înainte. Asta arată un studiu care analizează impactul crizei COVID 19 asupra românilor.

Potrivit studiului, 54% dintre cei intervievaţi au fost afectaţi de criza COVID 19 la locul de muncă şi s-au confruntat cu anumite schimbări. Pe de altă parte, doar 22% dintre respondenţi spun că nu s-a schimbat nimic în ultimele două-trei săptămâni la job.

Şi dacă tot am vorbit de schimbări, vă spun că pentru foarte mulţi romani a apărut posibilitatea de a lucra de acasă. Aşa că aproape 35% dintre participanţii la sondaj lucrează acum... din sufragerie. Pentru unii s-a modificat şi programul.

Astfel, pentru 24% dintre respondenţi s-a redus programul de muncă. Alţi 14% au intrat în şomaj tehnic, iar aproape 6% spun că au rămas, din păcate, fără loc de muncă. Doar pentru mai puţin de 5% programul de la serviciu a fost prelungit.
Jumătate dintre participanţii la studiu susţin că au fost afectaţi din punct de vedere financiar de starea de urgenţă. Pe de altă parte, doar un sfert dintre aceştia spun că n-au fost afectaţi deloc şi cam tot atâţia nu pot estima.

Când vine vorba despre economie, românii nu par foarte optimişti. Mai puţin de 7% dintre participanţi sunt de părere că economia va reveni pe un făgaş normal într-o perioadă de una până la 3 luni de la încheierea stării de urgenţă. Peste 50% dintre români sunt de părere că trebuie să treacă cel puţin un an până când economia îşi va reveni, dar aici părerile sunt nuanţate: 27% cred că va dura de la unul la doi ani, iar 23,4% - peste 2 ani.

În această perioadă de distanţare socială românii simt cel mai mult lipsă mersului la mall şi la shopping. Apoi urmează ieşirile la restaurante sau cafenele, petrecerile şi concertele şi vedem că doar 13,2% duc lipsă mersului la sala de sport.
Mai bine de jumătate dintre participanţii la studiu declară că nu au ieşit deloc din casă în ultimele două-trei săptămâni. Pentru 40% dintre participanţii la studiu ieşirile sunt mai rare, iar 6% ies acum la fel cum o făceau şi înainte.

Să vedem acum ce fac românii în tot acest timp petrecut acasă. Ei bine, aproape 70% spun că se uita la filme, 47% citesc şi aproape 30% fac cumpărături online. Un procent asemănător declara că se joacă.

În ceea ce priveşte canalele de informare preferate de romani, aproape 60% să uita la televizor. 46,3 % dintre respondenţi îşi iau informaţiile de pe reţelele de socializare, 44,4% din presa online, 28% asculta buletinele de ştiri ale posturilor de radio şi doar 10,9% spun că mai citesc presa scrisă.

Sondajul omnibus realizat între 26 - 31 martie pe un eșantion de 1000 de români din toată țara, cu vârste între 18 și 65 ani. Marja de eroare a studiului este de 3%, cu un procentaj de încredere de 95%.