Potrivit studiului citat de Mediafax9% din cetatenii UE nu si-au permis sa consume o masa cu carne, pui, peste sau echivalent vegetal o data la doua zile. In Romania, 19% dintre cetateni nu si-au permis acest lucru, procente mai crescute inregistrandu-se in Bulgaria (30%), Letonia (23%), Ungaria (26%), 21% in Polonia si 29% in Slovacia.

La nivelul UE, 37% din populatie nu isi permitea, in 2008, o saptamana de vacanta pe care sa o petreaca intr-un alt loc decat acasa. In Romania, 76% din cetateni nu isi permiteau in 2008 o astfel de vacanta, in timp ce in Danemarca doar 10% din cetateni nu isi puteau permite aceasta vacanta.

Pe de alta parte, la nivelul UE, romanii sunt printre cei care isi permit in cea mai mica masura sa detina un autoturism proprietate personala. Astfel, in timp ce la nivelul UE 27, 9% din populatie nu si-a permis, in 2008, o masina personala, in Romania procentul acestora era de 49%. Pe locul al doilea in clasamentul celor care nu isi permiteau un autoturism personal s-au aflat bulgarii (28%), urmati de letoni (24%) si de ungari (20%).

La nivelul UE 27, 10% din populatie nu si-a permis, in 2008, sa isi mentina locuinta suficient de bine incalzita. In Romania un sfert din populatie s-a confruntat cu aceasta problema, procentul fiind insa mai mic comparativ cu Portugalia (35%), Bulgaria (34%) si Cipru (29%). In schimb, in Suedia, Estonia si Luxembourg doar 1% din populatie nu si-a permis in 2008, din cauza lipsurilor materiale, sa-si tina locuinta suficient de bine incalzita.

Conform studiului, in anul 2008, 17% din populatia celor 27 de state UE era expusa riscului de saracie. Cele mai crescute rate ale riscului de saracie s-au inregistrat in 2008 in Letonia (26%), Romania (23%), Bulgaria (21%), Grecia, Spania si Lituania (20% in fiecare dintre aceste state). Cel mai redus risc de saracie s-a inregistrat in Cehia (9%), Olanda si Slovacia (11%), Danemarca, Ungaria, Austria, Slovenia si Suedia (12%).

Studiul realizat de UE indica totodata faptul ca unul din cinci copii este supus riscului saraciei in UE. Astfel, in 20 dintre cele 27 de state membre UE, copiii erau mai expusi riscului de saracie decat restul populatiei. Potrivit studiului, in 2008 rata tinerilor de pana la 17 ani supusi riscului de saracie era de 20% la nivelul UE. Cel mai crescut nivel s-a inregistrat in Romania, unde 33% din tinerii cu varste de pana la 17 ani sunt supusi acestui risc. Romania este urmata in acest clasament de Bulgaria (26%), Italia si Letonia (25%). Cel mai mic risc de saracie pentru tinerii cu varste de pana la 17 ani se inregistreaza in Danemarca (9%), Slovenia si Finlanda (12%).

Persoanele varstnice se confrunta de asemenea cu un risc sporit de saracie comparativ cu restul populatiei, potrivit studiului citat. Astfel, in 2008 riscul de saracie pentru persoanele cu varste de peste 65 de ani a fost de 19% la nivelul UE. Cele mai mari rate de risc pentru aceasta categorie de populatie s-au inregistrat in Letonia (51%), Cipru (49%), Estonia (39%) si Bulgaria (34%). Cel mai scazut nivel de risc pentru persoanele cu varsta trecuta de 656 de ani s-a inregistrat in Ungaria (4%), Luxembourg (5%) si Cehia (7%).

Studiul a aratat, de asemenea, ca inacadrarea in munca reduce semnificativ riscul de saracie. Astfel , la nivelul UE 27, rata de risc de saracie in randul populatiei incadrate in munca a fost de 8%, cu valori variind la nivelul statelor membre de la 4% in Cehia la 17% in Romania.

Per total, in anul 2008, 17% din populatia UE 27 era expusa lipsurilor materiale, cele mai crescute rate inregistrandu-se in Bulgaria (51%), Romania (50%), Ungaria (37%) si Letonia (35%). Cele mai scazute rate s-au inregistrat in Luxembourg (4%), Olanda si Suedia (5%).