Ai la alegere mai multe variante: cluburi, concerte, piese de teatru, filme, workshop-uri inedite, targuri de fashion, dar si un turneu international de snowboard. Sa le luam insa pe rand.

Unde sa te distrezi sambata?

Sambata dimineata poti participa la un turneu international de snowboard, organizat in Parcul Carol, incepand cu ora 11:00. Nu trebuie sa-ti faci griji daca n-ai experienta in acest sport. In snowparkul special amenajat, poti sa dobandesti reale skilluri de snowboarder. Afla de aici toate detaliile.

Daca te intereseaza in schimb un workshop iesit din comun, poti sa mergi in Kristal Glam Club, unde vei afla toate secretele din spatele meseriilor de DJ, productor, promoter, PR, club manager si impresar. In plus, vor avea loc demonstratii live si expoziii, proiectii de filme documentare si seminarii. Nu-i asa ca ti-am starnit interesul? Intrarea e libera, asa ca nu rata ocazia.

La Sala de lectura, din Calea Victoriei nr. 126, ai intrare libera la recitalul de chitara clasica cu Amatis Chifu. Recitalul dureaza o ora si incepe la 19:00.

Dupa care, poti continua petrecerea la Saturday Night Rocks in club Woodstock, incepand cu orele 20:00. Petrecerea dureaza pana dimineata.

Daca te declari insa un cinefil convins, poti merge la cele mai noi pelicule din acest weekend:

„Cum stii daca ai noroc?” (How Do You Know) ruleaza la Cinema City Cotroceni (Sala VIP), CinemaPro si Hollywood Multiplex. Comedia ii are in distributie pe Jack Nicholson, Owen Wilson, Paul Rudd, Reese Witherspoon, Kathryn Hahn, Dean Norris si Yuki Matsuzaki.

Filmul prezinta povestea dintre Lisa, o frumoasa jucatoare de softball, care desi este implicata intr-o relatie amoroasa cu un jucator profesionist de baseball pe nume Manny (Owen Wilson), simte ca are nevoie de o pauza pentru a-si lamuri sentimentele pe care le mai are fata de acesta. Totul se complica atunci cand Lisa il intalneste pe carismaticul George (Paul Rudd), care se indragosteste nebuneste de ea.

Biletele costa intre 23 lei si 29 lei pentru adulti, 14,5 lei pentru elevi si 15 lei pentru studenti.

Drama „Misiunea Directorului de Resurse Umane” (The Human Resources Manager) a fost filmata in Bucuresti, in satele Petelca (jud. Alba), Razvani, Lupsani (jud. Calarasi), Calarasi, Transfagarasan, aeroportul Sibiu, Mogosoaia si Valea Doftanei si are premiera la Hollywood Multiplex si Cinema Studio.

Din distributia filmului fac parte: Mark Ivanir, Irina Petrescu, Bogdan Stanoevici, Guri Alfi, Noah Silver, Rozina Cambos, Julian Negulesco. Un bilet costa intre 14 (elevi) si 29 lei (adulti).

"Viespea Verde 3D" (The Green Hornet) este un thriller in care Britt Reid, playboy petrecaret si rasfatat din Los Angeles, al carui tata este proprietarul ziarului The Sentinel si detinatorul unui imperiu financiar, se trezeste brusc la conducerea celui mai profitabil trust de presa din oras atunci cand parintele sau moare. El simte pentru prima data in viata ca trebuie sa se foloseasca de averea mostenita pentru a combate crima organizata.

Pelicula ruleaza la Cinema City Cotroceni, Cinema City Cotroceni - Sala VIP, Cinema City Sun Plaza, CinemaPro, Hollywood Multiplex, Movieplex Cinema, Patria, Samsung Imax Cotroceni si The Light Cinema, si-i are in distributie pe Seth Rogen, Cameron Diaz, Christoph Waltz, Jay Chou, Tom Wilkinson, Adam Dubowsky, Edward Furlong.

Preturile biletelor variaza intre 19,5 lei (pentru elevi) si 31,9 lei (pentru adulti).

Ce-ti ramane pentru duminica?

Pentru ca cele mai bune lucruri, de regula, raman la urma, afla ca duminica, intre orele 11:00 – 19:00 are loc targul Absolutely Fabulous - Fashion & Vintage Fair (editia a 6-a), in Villa Rodizio, din Str. I.L.Caragiale Nr. 32. Se anunta un targ cu haine, premii si multe concursuri. Intrarea este libera. Mai multe detalii gasesti aici.

La ora 17:00 se joaca “Avalansa”, in regia lui Radu Afrim, la Teatrul National din Bucuresti. Pretul biletelor variaza intre 20 si 40 de lei.

O alta alternativa este Cafe Concert cu Denise Cristina Pasa (la vioara) si Alexandru Virgil Raileanu (la pian). Recitalul dureaza o ora si jumatare si poti intra gratuit.