Ciuhodaru, care este initiatorul acestui proiect de lege, a precizat ca pacientii care ajung la urgenta "in urma excesului etanolic" in mod repetat, fie vor deconta cheltuielile de spitalizare, fie vor presta munca in folosul comunitatii, fiind considerati neasigurati.

"Ponderea pacientilor care ajung in serviciile de urgenta in urma excesului etanolic este din ce in ce mai mare. Doar in Spitalul din Iasi, intr-un an, se trateaza o mie de pacienti la primire urgente, iar daca inmultim cu cele 50 de unitati de primire urgente de la nivel national, o sa vedem care este ponderea acestor pacienti. Din pacate, in vremuri de criza, lucrurile nu stau roz in sanatate, iar resursele limitate pe care le avem si vorbesc atat de cele materiale, cat si de cele de personal, ar putea fi folosite uneori mai cu folos atunci cand vorbim de proteza unui batran sau proteza valvulara a unui copil", a explicat Ciuhodaru, citat de Mediafax.

El a spus ca, prin aplicarea acestei legi, s-ar economisi o suma mare, tinand cont ca pentru fiecare zi de internare se deconteaza cam 570 de lei, iar pentru un pacient internat in regim de internare continua - 1.500 lei.