Dan Adamescu se afla internat la un spital privat, in stare foarte grava. Anuntul mortii a fost facut de nora sa, Adriana Constantinescu.

El detinea mai multe afaceri, printre care Astra Asigurari si Medien Holding, trustul care includea ziarul Romania Libera. De asemenea, era proprietarul hotelului Intercontinental din Bucuresti si al magazoinului Unirea.

Avocatul lui Adamescu sustinea, la sfarsitul anului trecut. ca omul de afaceri se afla la Terapie Intensiva, intr-un spital privat, sora sa primind acceptul sa stea intr-o incapere alaturata, pentru a-l putea supraveghea.

Adamescu executa, din 27 mai, pedeapsa de patru ani si patru luni primita in dosarul in care a fost acuzat ca a mituit doi judecatori pentru pronuntarea unor solutii favorabile in dosare de insolventa ale unor firme ale sale. El facuse si o cerere de liberare conditionata, care iii fusese insa respinsa, putand sa mai faca una in luna februarie a acestui an.

Magistratii Curtii de Apel Bucuresti au ridicat, la sfarsitul anului trecut, controlul judiciar pe cautiune pentru Dan Adamescu, in dosarul falimentarii Astra Asigurari. Procurorii fixasera cautiunea la 40 de milioane de lei in acest caz.

Dan Adamescu si fosta sefa a Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor Angela Toncescu au fost trimisi in judecata, in 20 decembrie, pentru abuz in serviciu si spalarea banilor in dosarul falimentarii Astra Asigurari, alaturi de alte opt persoane cu functii de conducere in Comisia de Supraveghere a Asigurarilor, prejudiciul in acest caz fiind estimat la peste 800 de milioane de lei.

Procurorii au dispus trimiterea in judecata, sub control judiciar pe cautiune, a omului de afaceri Dan Adamescu, presedinte al Consiliului de Supraveghere al SC Asigurare Reasigurare Astra SA si administrator al SC The Nova Group Investments Romania SA si SC Epsilon Estate Provider SR, pentru abuz in serviciu in forma calificata, complicitate la abuz in serviciu daca functionarul public a obtinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit (doua infractiuni) si spalare a banilor, anunta DNA.

In cauza, Societatea de Asigurare Reasigurare Astra SA a declarat ca se constituie parte civila in cauza cu suma provizorie de 788.978.853,37 lei. Totodata, Fondul de Garantare a Asiguratilor (FGA) a declarat ca se constituie parte civila in cauza cu suma totala de 714.089.825,66 lei.