Mai concret, este vorba despre 2% din impozitul global platit de tine care poate merge catre o organizatie de genul Salvati Copiii sau SMURD.

Sunt foarte multe ONG-uri care chiar fac o treaba buna si ajuta cu adevarat. Programul se adreseaza exclusiv persoanelor fizice si prin el directionati 2% din impozitul pe venit unei entitati nonguvernamentale, nonprofit fara sa va coste absolute nimic si fara ca acest lucru sa afecteze in vreun fel veniturile dumneavoastra lunare.

Cum donez?

Modelul si continutul formularelor 230 si respectiv 200 raman neschimbate pentru campania de 2% din acest an si le puteti descarca de pe siteul www.doilasuta.ro din sectiunea de resurse adica de AICI.

Folositi Declaratia 230 daca aveti numai venituri din salarii sau Declaratia 200 daca aveti si venituri din alte surse sau numai venituri din alte surse (activitati independente, cedarea folosintei bunurilor – chirii s.a.m.d.).

Prin acest sistem, tu spui statului modul in care vrei sa fie cheltuita o parte din impozitul tau. Suma respectiva poate fi folosita la promovare, la desfasurarea activitatilor organizatiei si asa mai departe.

Ca sa alegi organizatia catre care directionezi bani si daca ai timp "sa o alegi bine", ar trebui sa faci macar o verificare pe internet. Sunt cateva directoare/baze de date cu ONG-urile din Romania care ti-ar putea scurta drumul: www.stiriong.ro, www.galasocietatiicivile.ro, www.infoong.ro sau www.ngo.ro.

Uita-te si la ce activitate a avut respectiva organizatie!

Dupa ce ai ales, incearca sa contactezi ONG-ul in cauza sau vezi cum faci rost de numele complet, codul de identificare fiscal, dar si de contul IBAN.

Cu aceste date vei completa declaratia care ti se potriveste! Suma de virat o va calcula Fiscul asa ca nu trebuie sa iti bati capul prea mult!

Dupa ce ai facut tot ce trebuie, mai uita-te o data pe declaratie ca sa o verifici si apoi pune-o in plic si expediaz-o la administratia fiscala de care apartii pana pe 17 mai 2010.

Alte fundatii gasesti cautand aici: http://www.doilasuta.ro/database.php

Cum stam?

Potrivit unui studiu recent al Mercury Reasearch, aproximativ jumatate dintre romani (48%) stiu ca au posibilitatea de a directiona 2% din impozitul pe venitul anual catre ONG-uri, dar doar 17% au pus in aplicare acest mecanism.

Comportamentul civic si filantropic este manifestat in Romania mai ales prin donatii la biserica (33% au facut recent asta) si in unele cazuri prin munca in comunitate (pentru 15% dintre romani). Peste 26% din romani declara ca au incredere in organizatiile neguvernamentale, iar 6% dintre ei sustin ca au foarte multa incredere.

Evolutia increderii in ONG-uri se mentine intr-un trend ascendent, din anul 2001, cand nivelul de incredere atingea valoarea de 13%, ajungand pana in prezent la 32%.

Conform studiului, cele mai cunoscute organizatii neguvernamentale in randul populatiei sunt cele din domenii precum social, educatie, mediu, democratie si drepturile omului, iar UNICEF, Salvati Copiii, Crucea Rosie, Green Peace, Caritas, Pro Democratia, AIESEC si SMURD sunt considerate a fi cele mai utile ONG-uri.

Datele reprezinta rezultatul unei cercetari cantitative, derulata de Mercury Research la comanda Fundatiei pentru Dezvoltarea Societatii Civile. Esantionul este de 1.196 persoane. Culegerea datelor s-a facut in intervalul 13-26 februarie 2010.

De exemplu, in 2008, potrivit datelor Fiscului, doar 12,8% din totalul contribuabililor romani, respectiv 964.983 de persoane fizice au solicitat virarea unei sume de pana la 2% din impozitul pe venitul net anual impozabil, datorat in anul 2007 catre organizatiile neguvernamentale.

Pe primele locuri se situeaza Fundatia SMURD, organizatia Salvati Copiii, S.O.S. Satele Copiilor Romania, Societatea Nationala de Cruce Rosie din Romania (SNCRR), organizatia neguvernamentala "Copii in Dificultate" sau Asociatia Romana Anti-Sida (ARAS).