"Principala discutie cu mine a fost despre descentralizare. Le-am explicat care sunt principiile descentralizarii. Si Comisia Europeana (CE) si Fondul Monetar International (FMI) si mai ales Banca Mondiala (BM) considera ca este un proces important si util pentru Romania si si-au exprimat disponibilitatea sa ne sprijine, sa lucram impreuna. Inclusiv pentru regionalizare am solicitat sa lucram impreuna", a declarat Dragnea, ministru al Dezoltarii Regionale, citat de Mediafax.

El a precizat totodata ca s-a stabilit ca finantarea de la bugetul ministerului pe care il conduce sa se indrepte prioritar catre proiectele de investitii cu grad minim de executie de 60%.

"De asemenea, am discutat despre criteriile de prioritizare pentru proiectele care sunt finantate prin bugetul ministerului nostru, in administratia locala. Le-am transmis ca, in acest an, vor fi finatate cu prioritate, obligatoriu, toate investitiile in sistemele de alimentare cu apa si canalizare, toate investitiile care sunt intr-un grad de executie de minim 60%. Tot ce este peste 60% vor primi bani pentru a fi finalizate in acest an, pentru ca este vorba de peste o mie de obiective", a spus Dragnea.

Curtea Constitutionala a decis recent ca Legea descentralizarii, pentru care Guvernul si-a angajat raspunderea in Parlament in luna noiembrie, este neconstitutionala, admitand sesizarea formulata de parlamentarii PDL.

O misiune a Fondului Monetar Interntional a sosit la Bucuresti, impreuna cu reprezentanti ai Comisiei Europene si Banca Mondiala, pentru discutii privind prima si a doua evaluare a acordului stand-by, vizita care se va incheia pe 5 februarie.