Potrivit unui comunicat al Politiei Romane, peste 50 de politisti suceveni si luptatori ai Serviciului de Actiuni Speciale din Politia Judeteana Suceava desfasoara 12 perchezitii la mai multe adrese, intr-un dosar privind infractiuni la regimul silvic.

Perchezitiile au loc in zona arondata municipiului Falticeni, dar si in municipiul Suceava si ar urma sa fie puse in aplicare sapte mandate de aducere pe numele unor administratori de societati comerciale si angajati ai unor ocoale silvice.

Persoanele vizate in acest dosar sunt suspectate de taieri ilegale de arbori, abuz in serviciu, infractiuni de fals, precum si infractiuni asociate regimului silvic.

Prejudiciul in acest dosar este estimat la aproximativ un milion de lei.