Marti seara au fost premiati cei mai buni noua studenti romani din afara granitelor tarii, potrivit unui comunicat al LSRS. Totodata, Liga s-a gandit la mai multe strategii prin care Romania ar putea sa-i determine pe tineri sa revina in tara.

Numit SMART Diaspora si lansat la aniversarea a patru ani de la infiintarea LSRS, programul vizeaza transformarea Romaniei intr-o destinatie de cariera pentru studentii si absolventii universitatilor de top din intreaga lume.

“SMART Diaspora implica facilitarea (re)venirii acestora in Romania, sprijinirea integrarii lor in sectorul public și mediul privat din tara si consolidarea legaturilor cu diaspora si cu partenerii externi. Acoperim atat segmentul tinerilor care vor sa se intoarca in tara, cat si al celor care doresc sa pastreze legatura cu Romania din strainatate”, a declarat Sebastian Burduja, presedintele LSRS.

Cum stimulam creierele Romaniei sa revina pe plaiuri mioritice

1. Accesul diasporei la concursurile din administratia publica prin introducerea procedurilor de recrutare „online” pentru candidatii aflati in strainatate;

2. Deduceri fiscale la revenirea in tara pentru o perioada determinata;

3. Diaspora ca punte pentru investitiile straine prin intermediul comunitatilor de afaceri romanesti de peste hotare;

4. Transfer de cunostinte si bune practici printr-un Corp de Experti din Diaspora ai Statului Roman, care sa ofere consultanta institutiilor publice din tara;

5. Programe de stagiu, dupa modelul de la Casa Alba („White House Fellows”).

Tinerii romani au dat si cateva exemple concrete care sa sustina temele propuse. “Scopul nu este acela de a impune revenirea in tara ca pe o datorie. Initiativa noastra ofera o alegere reala prin crearea conditiilor necesare pentru ca romanii din strainatate sa poate beneficia de oportunitatile de dezvoltare profesionala din Romania. Numai asa intoarcerea acasa poate deveni o optiune accesibila si atractiva", a spus Burduja, precizand ca LSRS va inainta documentul tuturor institutiilor de la Bucuresti.


Sebastian Burduja, presedintele LSRS

Cine sunt romanii cu rezultate exceptionale din strainatate

Noua premii au fost oferite la Gala Studentilor Romani din Strainatate, de la Palatul Parlamentului, si anume:

Studentul Anului din Europa - la nivel universitar - a fost considerata Alexandra Olteanu (masterand - Scoala Politehnica Federala de la Lausanne si Universitatea Nationala din Singapore).

Studentul Anului din Europa - la nivel post-universitar - a fost desemnat Gruia Badescu (Universitatea Cambridge, Marea Britanie).

Distinctia Studentul Anului din America de Nord - nivel universitar - a ajuns la Horia Stefan Mania (Universitatea Princeton, SUA).

Premiul Studentul Anului din America de Nord - nivel post-universitar - a mers la Paul Bogdan (Universitatea Carnegie Mellon, SUA).

Calin Ciprian Andrei (Universitatea de Arte Bucuresti) a primit premiul pentru Studentul Anului de pe Alte Continente.

Andrei Panaiotu (Facultatea de Geologie si Geofizica, Universitatea Bucuresti) a fost desemnat Studentul Roman Erasmus al Anului, in timp ce Studentul Anului in Romania a fost considerat Alexandru Calin (Universitatea de Medicina si Farmacie Carol Davila din Bucuresti).

Premiul Special in Arte „Sergiu Nicolaescu” i-a fost acordat Mariei Nitulescu (Accademia di Belle Arti di Brera, Milano).

Marele Premiu, Studentul Anului din Lume, a ajuns la Sergiu Pasca (Universitatea Stanford, SUA), cercetator post-doctoral al Departamentului de Neurobiologie din cadrul acestei universitati. Sergiu Pasca a fost bursier al Institutului Max Planck de Cercetare a Creierului de la Frankfurt. In 2009, acesta a obtinut o bursa post-doctorala din partea Organizatiei Internationale de Cercetare a Creierului. Rezultatele cercetarii sale au fost publicate in prestigioasa revista Nature Medicine si articolul a fost numit de National Institute of Mental Health printre cele mai importante 10 studii ale anului.

Gala a numarat peste 800 de invitati

Mariana Gheorghe, CEO-ul Petrom

La Gala Studentilor Romani din Strainatate, editia 2013, au participat peste 800 de invitati, dintre care personalitati din mediile academic, cultural si de afaceri.

Academicianul Ionel Haiduc, presedintele Academiei Romane, si Ecaterina Andronescu, fost ministru al Educatiei

Bogdan Aurescu, secretar de stat pentru afaceri strategice in Ministerul Afacerilor Externe

500 dintre participanti au fost studenti si absolventi romani si membri ai LSRS din peste 30 de tari. Evenimentul a fost moderat de Dragos Preda (vicepresedinte relatii Externe al LSRS) si Irina Pacurariu (TVR).

Liga Studentilor Romani din Strainatate (LSRS) este o organizatie neguvernamentala care promoveaza drepturile si interesele academice, profesionale, sociale, civice si culturale ale membrilor sai si sprijina contributia lor la dezvoltarea Romaniei.

Sursa foto: Mediafax