"Continuarea revitalizarii preturilor marfurilor pe plan mondial ar putea creste preturile la alimente si energie mai mult decat se anticipeaza. Nevoia de a creste preturile administrate, ca parte a unui proces de ajustare mai agresiv in anumite intreprinderi publice ar putea, de asemenea, sa genereze presiuni asupra preturilor de consum", se arata intr-un raport al FMI, citat de Mediafax.

FMI mai arata ca o continuare a deprecierii monedei nationale ar genera, de asemenea, presiuni asupra preturilor de consum.

Pe de alta parte, institutia financiara considera ca efectele de runda a doua ca urmare a majorarii TVA ar putea fi mai mici decat cele proiectate, astfel ca este propabila incadrarea inflatiei in intervalul tintit de BNR pentru acest an, 2-4%.

Rata inflatiei s-a plasat la 7,96% anul trecut, dupa ce preturile au urcat cu 0,5% in decembrie, iar avansul a fost aproape dublu fata de nivelul raportat in 2009, in special din cauza majorarii TVA si a scumpirilor la anumite alimente, combustibili, tutun si servicii.

Cel mai mare impact asupra indicelui preturilor de consum l-au avut scumpirile inregistrate la tutun (26,34%) si combustibili (15,38%), cu ponderi mari in cosul utilizat de INS.

Vezi AICI ce produse s-au scumpit cel mai mult in 2010!

Pentru 2010, banca centrala a revizuit de mai multe ori prognozele de inflatie, in contextul in care Guvernul a decis majorarea TVA de la 19% la 24% incepand cu luna iulie.

BNR a ratat pentru al patrulea an consecutiv tinta de inflatie, stabilita la 3,5% plus/minus un punct procentual, iar majoritatea analistilor economici se asteapta ca nici in 2011 inflatia sa nu se incadreze in intervalul tintit.