In prima instanta, Tribunalul Bucuresti i-a dat castig de cauza lui Temesan, insa hotararea a fost contestata de reprezentantii BCR. 

"Admite recursul formulat de recurenta-parata Banca Comerciala Romana SA. Respinge ca neintemeiate pretentiile din actiune privind obligarea paratei la plata catre reclamant a: -drepturilor salariale aferente perioadei 27 februarie 2009-09 septembrie 2014, actualizate cu indicele de inflatie la data platii efective; - contravalorii dobanzii legale aferente; - daunelor morale", a decis, joi, Curtea de Apel Bucuresti, care a analizat recursul bancii. 

De asemenea, judecatorii a respins ca neintemeiat solicitarea lui Temesan de a se constata calitatea sa de salariat pe functia echivalenta in organigrama BCR cu cea de director general executata in cadrul Bancorex. 

In septembrie 2014, Tribunalul Bucuresti a obligat BCR sa-i plateasca lui Razvan Temesan drepturile salariale aferente perioadei cuprinse intre 27 februarie 2009 si 9 septembrie 2014, in cuantum de 70.000 de euro lunar.  Mai mult, prin aceeasi hotarare, instanta obliga BCR sa-i plateasca lui Temesan daune morale in cuantum de 100.000 de euro.

In 2011, Razvan Temesan a mai castigat un proces cu BCR, banca fiind obligata sa ii plateasca acestuia 625.000 de euro, suma ce reprezinta drepturile sale banesti aferente perioadei cuprinsa intre 7 aprilie 2005 si 31 decembrie 2007. Tot banca a fost obligata de instanta sa-i plateasca atunci lui Temesan 30.000 de euro, daune morale. 

Razvan Temesan a fost presedinte al Bancorex intre 1992 si 1997.  In 1999, statul a preluat imprumuturile neperformante ale Bancorex, iar BCR a absorbit restul activitatilor bancii.