Proiectul de lege a fost transmis Parlamentului pentru dezbatere şi adoptare în regim de urgenţă.

"Guvernul a adoptat un proiect de lege pentru protejarea vieţii cetăţenilor şi a sănătăţii persoanelor fizice în perioada următoare, pentru reglementarea situaţiei de alertă care va fi instituită după încetarea stării de urgenţă şi, în absenţa unor reglementări clare de lege în acest context, atât viaţa românilor, cât şi sănătatea lor fizică ar putea fi puse în pericol. De aceea, Guvernul s-a reunit astăzi în şedinţă pentru adoptarea acestui proiect de lege care a fost transmis Parlamentului pentru dezbatere şi adoptare în regim de urgenţă", a declarat Dancă, la Palatul Victoria.

El a precizat că prevederile proiectului de act normativ vizează, în mare parte, chestiuni care "au fost reglementate pe perioada stării de urgenţă, care vor fi continuate pe perioada stării de alertă şi care necesită o reglementare la nivel de lege adoptată în Parlament".

Restaurantele rămân închise, mâncarea va fi livrată acasă

Potrivit proiectului de lege, este permisă organizarea activităţilor de comercializare a produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice care nu presupun rămânerea clienţilor în spaţii destinate acestui scop, aşa cum sunt cele de tip drive-in, room-service sau livrare la clienţi, a declarat, luni, şeful Cancelariei prim-ministrului, Ionel Dancă.

"În domeniul economic, potrivit acestor prevederi, va fi permisă organizarea activităţilor de comercializare a produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice care nu presupun rămânerea clienţilor în spaţii destinate acestui scop, aşa cum sunt cele de tip drive-in, room-service sau livrare la clienţi. Tot în domeniul economic, pe perioada stării de alertă, se pot suspenda activităţile de comercializare cu amănuntul şi serviciile în centrele comerciale cu câteva excepţii în cazul cărora sunt permise astfel de activităţi, respectiv vânzarea produselor electronice şi electrocasnice, dacă operatorii economici asigură livrarea acestora la domiciliu. Este, de asemenea, permisă activitatea desfăşurată de operatorii economici din centrele comerciale care au accesul asigurat direct din exteriorul incintei şi este întreruptă comunicarea cu restul complexului", a explicat Dancă.

El a precizat că proiectul de lege prevede şi câteva excepţii pentru operatorii economici care-şi desfăşoară activităţile în centre comerciale, precum "cele legate de îngrijire personală, curăţătorie, cabinete stomatologice, optică medicală şi altele".

Masca, obligatorie în spaţiile publice închise, transportul în comun, la serviciu

Proiectul de prevede instituirea obligativităţii purtării măştii de protecţie în spaţiile publice închise, spaţiile comerciale, mijloacele de transport în comun şi la locul de muncă.

"Pe durata stării de alertă, se instituie obligativitatea purtării măştii de protecţie în spaţiile publice închise, spaţiile comerciale, mijloacele de transport în comun şi la locul de muncă", a spus Dancă.

El a arătat că în domeniul sănătăţii în acest proiect se păstrează prevederea actuală referitoare la ocuparea posturilor fără concurs. Potrivit lui Dancă, posturile vacante sau temporar vacante din cadrul Ministerului Sănătăţii şi unităţilor subordonate pot fi ocupate de către personal contractual fără organizarea concursului dacă durata angajării nu depăşeşte perioada stării de alertă.

"Autorităţile pot plafona preţurile la medicamente, vaccinuri, dezinfectanţi, insecticide, dispozitive medicale şi alte materiale sanitare pe perioada stării de alertă", a adăugat şeful Cancelariei prim-ministrului.

Angajații din instituţiile publice şi companiile naţionale vor avea program decalat

Totodată, instituţiile publice şi companiile naţionale cu peste 50 de angajaţi vor fi obligate să organizeze programe decalate pentru salariaţi, pentru a evuta aglomerația.

"O măsură extrem de importantă pentru a asigura organizarea eficientă a activităţilor de muncă pentru personalul angajat - în instituţiile publice centrale şi locale, dar şi în cadrul companiilor naţionale la care capitalul social este deţinut integral sau majoritar de stat, cu un număr mai mare de 50 de salariaţi, se instituie obligaţia de a organiza programe individualizate de muncă fără a interveni în această situaţie pe măsurile legate de chestiuni prevăzute în Codul muncii, astfel încât între salariaţi să se asigure existenţa unui interval de o oră la începerea şi la terminarea programului de muncă într-o perioadă de trei ore. Practic, se instituie obligaţia autorităţilor de a organiza programe individualizate de muncă pentru angajaţii din cadrul acestor instituţii", a spus Dancă.

Totodată, în domeniul muncii şi protecţiei sociale, proiectul prevede că valabilitatea contractelor colective de muncă se prelungeşte pe perioada stării de alertă, precum şi pentru o perioadă de 90 de zile de la încetarea acesteia.

"Pe perioada stării de alertă autorităţile competente pot dispune măsuri de protecţie şi prevenţie pentru angajaţii aflaţi în situaţii vulnerabile", a adăugat şeful Cancelariei prim-ministrului.

De asemenea, Dancă a arătat că acest proiect de lege prevede că instituţiile şi autorităţile pot angaja personal fără concurs în funcţie de nevoile determinate de prevenirea şi combaterea situaţiei care a generat starea de alertă pe durată determinată de 6 luni.

El a indicat faptul că în domeniul transporturilor sunt prevăzute reglementări care permit autorităţilor impunerea unor măsuri restrictive în ceea ce priveşte derularea transportului aerian, naval, rutier sau feroviar prin ordin al ministrului de resort şi pe baza hotărârii Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă.

Regimul contravenţiilor, schimbat după decizia CCR

Regimul contravenţiilor s-a schimbat şi a fost pus în acord cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001, prin proiectul de lege pentru reglementarea stării de alertă.

"În baza acestui proiect de lege s-a schimbat regimul contravenţiilor astfel încât regimul juridic al contravenţiilor este asimilat şi pus în acord cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 pentru a evita situaţia ivită în contextul în care regimul contravenţiilor stabilit în baza Ordonanţei 1/1999 a fost declarat neconstituţional", a afirmat şeful Cancelariei prim-ministrului.

De asemenea, el a indicat că în acest proiect de lege sunt prevăzute măsuri în ceea ce priveşte organizarea modului de desfăşurare a procedurilor din domeniul insolvenţei şi instituirea unor măsuri de decalare a unor termene pentru a permite reorganizarea în procedura insolvenţei pe perioada stării de alertă, precum şi prevederi referitoare la executarea pedepselor şi modul în care se pot exercita drepturile deţinuţilor în starea de alertă.

La începutul ședinței de Guvern, ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu a declarat că proiectul de lege cuprinde o serie de măsuri care pot fi luate pe durata stării de alertă privind desfăşurarea unor activităţi economico-sociale din cadrul instituţiilor publice, astfel încât sănătatea şi viaţa să fie protejate într-un mod "coordonat" şi "coerent".

"Proiectul de lege cuprinde o serie de măsuri care pot fi luate pe durata stării de alertă, măsuri care să organizeze desfăşurarea unor activităţi economico-sociale din cadrul instituţiilor publice, astfel încât sănătatea şi viaţa cetăţenilor să fie protejate într-un mod coordonat şi coerent, lăsând, totodată, libertatea de a se desfăşura aceste activităţi în contextul dat ", a explicat Predoiu.

Premierul Ludovic Orban a punctat că proiectul de lege vine ca urmare a deciziei Curţii Constituţionale privind amenzile aplicate în perioada stării de urgenţă.