Cele cinci persoane retinute sunt Angela Toncescu, Liviu Stoicescu, Maria Cosa, Georgeta Crideanu si Gheorghe Nasarau.

Acestia sunt anchetati in dosarul de constituire de grup infractional organizat, abuz in serviciu, evaziune fiscala si spalare de bani, in dosarul Carpatica Asigurari.

Ilie Carabulea, fiul sau, Oprea Carabulea, si cele cinci persoane retinute se afla in arestul IPJ Sibiu si vor fi prezentati Tribunalului Sibiu cu propunerea de arestare preventiva.

In acest dosar, procurorii DIICOT Sibiu efectueaza cercetari fata de 10 suspecti pentru savarsirea infractiunilor de constituire a unui grup infractional organizat, abuz in serviciu, fals informatic, fals material in inscrisuri oficiale si uz de fals, delapidare, evaziune fiscala si spalare de bani, in dosarul Carpatica Asigurari.

Prejudiciul cauzat este de aproximativ 70.000.000 de lei.

"La data de 2 martie, procurorii DIICOT - Biroul Teritorial Sibiu, impreuna cu ofiteri de politie judiciara din cadrul Brigazii de Combatere a Criminalitatii Organizate Alba Iulia, au efectuat 13 perchezitii pe raza judetelor Sibiu, Ilfov si a municipiului Bucuresti atat la domiciliile suspectilor, cat si la sediile unei firme de asigurari", informa miercuri un comunicat al Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism remis presei.

La sediul DIICOT - Biroul Teritorial Sibiu au fost aduse, in vederea audierii, 27 de persoane. Procurorii au efectuat miercuri 13 perchezitii in Sibiu si Bucuresti, la sediile SC Carpatica SA, dar si la domiciliul suspectilor.

Potrivit unor surse judiciare, la sfarsitul anului 2014 - inceputul anului 2015, Oprea Carabulea (imputernicitul lui Ilie Carabulea), Daniel Micu, Georgeta Crideanu, Ana Popa si Angela Toncescu au constituit un grup infractional organizat in scopul savarsirii unor infractiuni prin care se urmareau protejarea intereselor financiare ale Carpatica Asigurari si evitarea suspendarii autorizatiei de functionare de pe piata asigurarilor din Romania.