Daca proiectul ar fi fost votat, persoanele fizice ar fi fost nevoite sa spele trotuarul in fiecare sambata, intre orele 9.00-12.00, iar persoanele juridice, in zilele de luni, intre orele 9.00-12.00, in caz contrar putand fi pasibile de amenzi cuprinse intre 200 si 500 lei pentru pentru nerespectarea acestor norme. 
 
Politistii comunitari urmau sa verifice daca operatiunea de spalare se respecta sambata de sambata in intervalul orar 9-12.

Cei care prin religie au sambata zi de sarbatoare, isi vor alege alta pentru munca patriotica, daca nu vor sa incaseze o amenda de 500 de lei.

Initial, consilierii generali au propus scoaterea de pe ordinea de zi a proiectului privind aprobarea normelor de salubrizare si igienizare a Capitalei, dar primarul general, Sorin Oprescu, a declarat ca "ar fi pentru a cincea oara cand aceste norme de salubrizare sunt scoase de pe ordinea de zi".

"Toate neclaritatile pot fi rezolvate cu amendamente, avand in vedere ca acest proiect a fost in dezbatere publica o luna de zile. E a cincea oara cand normele de salubrizare ar fi scoase de pe ordinea de zi, iar noi in luna martie ar trebui sa organizam licitatia", a spus Sorin Oprescu, citat de Mediafax
      
Astfel, proiectul nu a fost scos de pe ordinea de zi, dar a fost votat negativ de aproape de toti consilierii, doar unul dintre ei fiind in favorea lui, iar restul impotriva. Singurul care a votat pentru aprobarea proiectului a fost viceprimarul Capitalei, Victor Iovici.

Urmau sa aiba reguli noi si societile de salubrizare, invitate sa mature o data pe zi pe bulevardele mari, odata la doua zile -arterele secundare si de doua ori pe zi - intersectiile aglomerate. In plus, ele ar fi trebuit sa spele asfaltul cu detergenti ecologici si nu doar cu apa chioara.

Primarul le pusese gand rau si celor care tin caini in bloc, insa consilierii l-au atacat in sedinta de vineri.

Proiectul stabilea, printre altele, ca vor fi sanctionate cu amenzi cuprinse intre 200 si 500 de lei, persoanele care, desi detin caini de companie, nu-si obtin in 30 de zile, acordul tuturor vecinilor directi in privinta animalului de companie.

"Proprietarii de caini trebuie sa ceara acordul vecinilor direct afectati, in 30 de zile de la intrare in vigoare. Adica eu am caine de 5 ani, ma cert cu vecinul de 2 saptamani, si ala nu da acord, eu ce fac? ", spune Doru Ciugula, consilier PSD.

"Putem face amendamente, modificari, dar nu scoateti proiectul pentru asta!," s-a rugat vineri Sorin Oprescu, primarul general al Capitalei, dar in zadar!

Consilier PSD Victor Stan intreba ironic: "De ce doar la caini, si nu la pisici, papagali, maimute?!"

Consilierii de la PSD si PDL au respins proiectul lui Oprescu, insa acesta jura ca nu se va lasa!