Propunerea legislativa, depusa la 31 martie, prevede ca, pentru jocurile de tip slot-machine, numarul minim de mijloace de joc care pot fi exploatate de acelasi operator economic este de 50 de aparate, in cadrul aceleiasi locatii sau in locatii diferite. Numarul de slot-machine, pentru fiecare locatie, va fi minimum 2 mijloace de joc, dar nu mai mult de 5 mijloace de joc, pentru locatiile autorizate pentru activitatea Companiei Nationale Loteria Romana.

Jocurile de noroc tip slot-machine pot fi autorizate sa functioneze legal doar in cazinouri sau agentii apartinand Loteriei Romane.

Interconectarea mijloacelor de tip slot-machine pentru organizatorii care detin autorizattie de exploatare a jocurilor de noroc, intr-un sistem de tip jack-pot nu se poate realiza decat in cazul cazinourilor sau agentii ale Companiei Nationale Loteria Romana, orice alta interconectare fiind interzisa.

Initiatorii, in majoritate parlamentari PSD, considera ca legislatia actuala nu ofera destule garantii in privinta protejarii minorului care "pur si simplu este invitat in salile de jocuri, de reclame sugestive prezente la fiecare colt de strada, in apropierea unitatilor de invatamant sau a asezamintelor religioase sau culturale".

"Prezenta sloturilor in spatiile comerciale nu incurajeaza sub nicio forma consumul, ademenind pur si simplu populatia catre solutia cea mai scurta de castig fara munca, anume jocul fara noroc, care pana la urma se dovedeste doar o sursa eficienta de pierdere a resurselor financiare de catre populatie in detrimentul cosului zilnic de cumparaturi. Avand in vedere toate acestea, consideram ca exploatarea acestui tip de jocuri doar in Cazinouri sau in agentiile Companiei Nationale Loteria Romana ar oferi garantiile necesare de exploatare conform legislatiei in vigoare a acestui tip de jocuri, slot-machine, fara sa puna in pericol populatia Romaniei", se arata in expunerea de motive a proiectului.

Initiatorii arata ca prin aceasta propunere legislativa "se urmareste reducerea drastica a cazurilor de dependenta patologica fata de jocurile de tip slot-machine, precum si crearea unui climat mai sanatos de educatie pentru populatia de minori". Initiatorii mai cred ca aplicarea acestei propuneri legislative va duce la "scaderea importanta a numarului de cazuri de violenta domestica datorate lipsei mijloacelor financiare si, in perspectiva, la o stabilitate mai mare a celulei de baza a societatii, familia".

Initiatorii mentioneaza, in expunerea de motive, ca ludomania este dependenta patologica de jocuri de noroc, "o boala psihica cu urmari din cele mai grave, ajungandu-se la situatii limita, de la pierderea familiei, a locuintei pana la sinucidere".

Printre initiatorii propunerii legislative se afla Gabriela Firea, Mihai Sturzu, Liviu Pop, Damian Draghici, Mihaela Popa, Niculae Badalau, Mihai Fifor, Gheorghe Emacu, Marian Enache, Natalia Intotero, Claudiu Manda, Gavril Mirza, Adrian Solomon, Anghel Stanciu, Tudor Ciuhodaru, Aurel Vainer.