Planul nu se bazeaza pe alocari financiare, ci pe alocarea de alimente care sunt puse la dispozitia tarilor parte din programul de ajutorare a persoanelor.

Programul CE de ajutor alimentar destinat persoanelor celor mai defavorizate pe anul 2010 a fost aplicabil unui numar de 19 state membre UE printre care si Romania.

Comisia a anuntat anul trecut ca a alocat un buget de 500 de milioane de euro, egal celui alocat programului pe 2009, iar 19 state membre au decis sa ia parte la program. Cuantumul resurselor alocate pentru Romania a fost de 29.951.704 de euro.

Cea mai mare suma a revenit alocarilor Italiei - circa 122 de milioane de euro - urmata de Franta si Spania, care participa de asemenea la program.

Pentru acest an, Romania a primit de la UE peste 135.500 de tone de cereale, 4.500 de tone de lapte praf si peste 5.500 de tone de zahar.

In mai multe judete din tara, oamenii nevoiesi “se bat” pe aceste ajutoare, pensionarii si somerii asezandu-se la coada de la miezul noptii pentru a primi produsele alimentare.

Ajutoarele se distribuie tuturor celor cu venituri mici si ajung la toata lumea.