"Bunastarea nu se creeaza prin indatorare excesiva. Un comportament mai economic si prevazator face mai selectiv consumul. (…) Shoppingul patimas nu imbunatateste nivelul de trai in mod durabil", a spus Georgescu, facand referire la tarile din Europa Centrala si de Est, printre care si Romania.

El a aratat ca asteptarile "exuberante" pentru cresterea veniturilor disponibile intr-un ritm mult superior cresterii productivitatii muncii reduce competitivitatea economica si sansele de recuperare a decalajelor.

"Trebuie sa ne grabim incet si sa crestem durabil din punct de vedere economic", a mentionat oficialul BNR.

El a precizat ca modelul de crestere economica din tarile Europei Centrale si de Est a fost indus de integrarea in spatiile europene, in care fondurile externe au jucat un rol principal, insa dependenta de aceste fonduri poate deveni riscanta pe viitor.

Pentru anii care urmeaza, oficialul BNR se asteapta la rate medii de crestere a economiei intre 3 si 4% la nivelul regiunii.

Economia Romaniei a intrat in recesiune in trimestrul al treilea din 2008, odata cu scaderea Produsului Intern Brut in termeni ajustati sezoneri, fata de precedentele trei luni, cu 0,1%. De atunci, PIB-ul a inregistrat scaderi in fiecare trimestru, exceptand cresteri de 0,9% in trimestrul al treilea din 2009, un avans de 0,2% in trimestrul doi al anului trecut si majorarea de 0,1% din ultimul trimestru al anului trecut. PIB-ul s-a redus cu 7,1% in 2009 si cu 1,3% anul trecut.

Pentru acest an, autoritatile romane si Fondul Monetar International anticipeaza o crestere a economiei de circa 1,5%.