Proiectul de lege va merge la presedintele Romaniei pentru promulgare in cazul in care nu va fi atacat la Curtea Constitutionala, insa USR a anuntat de marti seara, dupa adoptarea raportului in Comisia de munca a Camerei, ca intentioneaza sa sesizeze CCR in privinta Legii salarizarii unitare, despre care a spus ca nici acum nu se cunoaste impactul bugetar, iar membrii Guvernului ”improvizeaza” pentru ca nu stiu acest lucru, scrie News.ro.

”Cu siguranta vom face lucrul acesta (strang semnaturi - n.r.). Astazi am si lansat catre juristii nostri in lucru sa stranga toate motivele de neconstitutionalitate din aceasta lege (...) Noi am avut o dezbatere publica cu sindicatele, chiar raportat la prima forma a legii si deja de atunci si noi si sindicatele am spus aceasta lege este neconstitutionala din mai multe motive. Unul, principal este ca daca ne uitam chiar si acum in forma legii, acolo scrie nu are impact bugetar pe anul curent iar pentru urmatorii patru ani la impact bugetar nu este completat nimic. Guvernul habar nu are de fapt si improvizeaza raportat la impactul bugetar al acestei legi”, a declarat deputatul USR la finalul dezbaterilor din Comisia de munca pe Legea salarizarii.

Presedintele Klaus Iohannis a apreciat, pe 29 mai, ca ”putin deplasata” speranta ca ar putea cere modificarea Legii salarizarii in sectorul public, in conditiile in care legea este un proiect asumat de catre PSD care va raspunde ”integral si definitiv” pentru aceasta lege.

”Legea este in programul de guvernare al PSD care a spus de la inceput ca vrea aceasta lege. PSD are majoritate in Parlament, are Guvernul, este o lege pentru care raspunde integral si definitiv initiatorul, adica PSD. Este bine sa nu uitam acest aspect. Asteptarea sa modific eu ceva la lege mi se pare putin deplasata”, a declarat Klaus Iohannis adaugand ca va face comentarii mai ample pe marginea legii atunci cand aceasta va ajunge la promulgare.

Iohannis a avertizat ca posibilitatea de a cere reexaminarea Legii salarizarii nu garanteaza ca Parlamentul va da curs cererii sale. ”Chiar in cazul in care as retrimite o lege in Parlament , daca cei care tin ca legea sa ramana asa, asa ramane”, a spus presedintele.

Vasilescu: Unele salarii erau atat de mari incat disproportia nu putea fi corectata nici macar in 2022

Ministrul Muncii, Lia Olguta Vasilescu, a declarat ca salariile cele mai mari din sectorul public scad intrucat disproportia dintre acestea si cele de la baza piramidei salarizarii in sectorul public nu putea fi corectata nici macar etapizat, pana in anul 2022.

"Legea este in conformitate cu programul de guvernare aprobat de Parlamentul Romaniei si prevede o crestere etapizata a salariilor bugetarilor cu 56%, pe o anvelopa bugetara de 32 de miliarde de lei pana in 2020 si de 43 de miliarde de lei pana in 2022. La baza piramidei salariale, cresterile sunt de peste 100%, ajungand si la 300%, cum este cazul in aparare, dar scad in varf, acolo unde unele salarii erau atat de mari incat disproportia nu putea fi corectata nici macar la nivelul anului 2022", a declarat Lia Olguta Vasilescu.

Ea a contrazis afirmatiile facute in plen de catre opozitie care a criticat cresterile salariale pentru demnitari, ministrul aspunand ca, in realitate, salariile unora dintre demnitari vor fi reduse.

”Vreau sa va spun ca cei aflati in varful piramidei , de exemplu ministrii, presedintele Romaniei, conducerea Camerei Deputatilor si Senatului scad”, a spus ministrul Muncii.

Dragnea promite ca romanii nu vor mai pleca in strainatate, iar cei plecati deja se vor intoarce

Presedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, miercuri, la dezbaterile din plenul Camerei privind Legea salarizarii unitare, ca vointa Guvernului de a duce lucrurile la capat in aceasta chestiune nu a fost ”suficient de puternica”, efortul Parlamentului contand cel mai mult.

Elaborarea acestei legi nu a fost un lucru foarte simplu. Din pacate, la un moment, dat vointa politica a Guvernului de a duce lucrurile pana la capat nu a fost suficient de puternica. Cred ca efortul Parlamentului, al tuturor parlamentarilor, a contat cel mai mult si sunt convins ca adoptarea acestei legi va spori prestigiul legislativ chiar daca astazi poate unii dintre noi nu ne dam seama. Dincolo de dezbaterile si criticile publice absolut necesare, ne-am confruntat cu miscari, unele coordonate, care au incercat sa impiedice adoptarea acestei legi. Ma bucur ca am reusit sa depasim aceste obstacole si la final Parlamentul sa reuseasca sa adopte o lege atat de importanta”, a spus Liviu Dragnea in plenul Camerei Deputatilor.

Presedintele PSD a apreciat Legea salarizarii unitare ca ”o lege a demnitatii romanilor” care va face ca acestia sa nu mai plece sa munceasca in strainatate, iar cei deja plecati sa se intoarca in tara. In plus, va duce la un grad mai mare de calificare a fortei de munca.

Legea salarizarii unitare face ordine intr-un sistem in care a dominat haosul, bunul plac si discriminarea. Va fi o ordine bazata pe criterii obiective, cum ar fi valoarea sociala a muncii. Decalajul dintre cele mai mari si cele mai mici salarii care a crescut deopotriva saracia si nemunca pentru ca creat si fenomenul salariilor nedrepte mari a fost redus la o dimensiune rationala care masoara importanta sociala a muncii. In acelasi timp lege aduce o crestere substantiala a salariilor mici. Legea are cateva principii simple care vor fi aplicate de sus pana jos. La munca egala salarii egale, personalul de conducere are salarii mai mari decat cel de executie, cei cu studii superioare au salarii mai mari decat cei cu studii medii”, a spus presedintele Camerei Deputatilor.

El a negat asertiunile potrivit carora Legea salarizarii ar duce la scaderi ale veniturilor in mai multe domenii aratand ca aceste afirmatii se bazeaza pe calcule eronate.

Legea salarizarii unitare este un pas insemnat spre modernizare, eficienta si demnitate. este o lege responsabila, Parlamentul Romaniei infaptuieste un act de civilizatie oferind romanilor aceasta lege”, a conchis Liviu Dragnea.