"Ministerul a primit, in cursul zilei de miercuri, aceasta solicitare din partea Curtii si, drept raspuns, a fost comunicat numarul de 18.292.514 de persoane, respectiv cel precizat de MAI inainte de referendumul din 29 iulie", a declarat purtatorul de cuvant al Ministerului Administratiei si Internelor (MAI), Marius Militaru, citat de Mediafax.

In 24 iulie, ministrul Administratiei si Internelor, Ioan Rus, a anuntat ca numarul total al cetatenilor cu drept de vot este de 18.292.514.

Curtea Constitutionala (CC) a anuntat oficial, miercuri seara, ca a amanat dezbaterile legate de rezultatul referendumului pentru joi, la ora 09.00, si ca solicita informatii MAI si INS.

"Plenul Curtii Constitutionale, in temeiul art. 77 din legea 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, a solicitat informatii necesare solutionarii contestatiilor de la Ministerul Administratiei si Internelor si de Institutul National de Statistica. Pana la momentul inchiderii sedintei, Ministerul Administratiei si Internelor nu a raspuns solicitarii Curtii", s-a aratat in comunicatul CC.

De asemenea, s-a precizat ca joi vor fi reluate incepand cu ora 09.00 "dezbaterile referitoare la contestatii si confirmarea rezultatelor referendumului".

Totodata, CC a mentionat ca miercuri au fost primite cele 18.548 de procese verbale intocmite in sectiile de votare din tara si din strainatate si au fost inregistrate trei dosare care au ca "obiect contestatii precum si mai multe cereri din partea cetatenilor cu privire la rezultatul referendumului din data de 29 iulie".

Anterior, surse oficiale declarasera ca dezbaterile Curtii Constitutionale pe tema rezultatului referendumului pentru demiterea presedintelui Traian Basescu au fost amanate pentru joi, astfel incat Curtea sa poata cere informatii de la institutii abilitate.

Documentele cu rezultatele finale ale referendumului din 29 iulie privind demiterea presedintelui au ajuns miercuri de la Biroul Electoral Central la Curtea Constitutionala.

Participarea la referendum a fost de 46,24%, iar dintre alegatori, 87,52% au votat pentru demiterea lui Traian Basescu, iar 11,15% s-au pronuntat impotriva, potrivit rezultatelor finale ale referendumului din 29 iulie, anuntate miercuri de BEC.

Din numarul persoanelor inscrise in listele electorale permanente, de 18.292.464, au participat la referendum 8.459.053, reprezentand 46,24%. Din acestia, 7.403.836 (87,52%) persoane au votat "Da", 943.375 (11,15%) au votat "Nu", iar 111.842 (1,32%) au fost voturi nule.

Curtea Constitutionala este institutia care valideaza sau invalideaza rezultatele referendumului de demitere a presedintelui Romaniei, prin hotarare.

Miercuri, presedintele Camerei Deputatilor, Valeriu Zgonea, si presedintele interimar al Senatului, Petru Filip, au sesizat Curtea Constitutionala, sustinand, intre altele, ca baza legala in care a fost convocat referendumul din 29 iulie a fost OUG 41, care elimina cvorumul.

Si USL a anuntat ca, miercuri dimineata, a depus la CC o sesizare privind referendumul din 29 iulie, dar ca, din respect pentru independenta justitiei, nu va face public continutul acesteia.

Pe de alta parte, Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate (SCMD) a solicitat Curtii Constitutionale amanarea pronuntarii in privinta referendumului din 29 iulie, pana la stabilirea numarului real al cetatenilor cu drept de vot la aceasta data.

Validarea sau invalidarea referendumului depinde voturile a sase judecatori ai Curtii Constitutionale, intrucat plenul CC decide cu o majoritate de doua treimi asupra valabilitatii rezultatului consultarii directe a cetatenilor.

Potrivit alineatului 1 al articolului 46 din Legea 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, aceasta vegheaza la respectarea procedurii pentru organizarea si desfasurarea referendumului si confirma rezultatele acestuia.

Pentru ducerea la indeplinire a prevederilor alin.(1), Curtea Constitutionala poate cere informatii de la autoritatile publice.
Biroul Electoral Central este obligat sa prezinte, la solicitarea Curtii Constitutionale, informari asupra fazelor si operatiunilor de desfasurare a referendumului, stipuleaza urmatorul alineat.

De regula, pe sesizarile obisnuite adresate, plenul Curtii decide cu votul majoritatii judecatorilor Curtii.