"Este vorba de absolut toţi medicii şi toate asistentele care urcă pe grila din 2022 direct, începând de mâine (joi - n.r.), vă vom transmite salariile ca să vedeţi despre ce este vorba. Pot să vă spun că un medic primar, de exemplu, de la 4.000 ajunge la 15.000 de lei, la care se adaugă în mod evident vechimea şi celelalte sporuri de care beneficiază. În sistemul de sănătate, salariile chiar vor fi foarte mari şi ne-am bucurat să constatăm că încă de anul trecut s-a redus exodul medicilor cu 40% doar pe promisiunea că vor creşte salariile", a spus Vasilescu, la Palatul Parlamentului, potrivit Agerpres.

Ea a adăugat că exodul medicilor este o problemă naţională.

"Sperăm ca începând din acest an, pe această măsură pe care am luat-o, să stopăm în totalitate exodul medicilor, pentru că avem nevoie de ei. Sunt foarte multe unităţi sanitare în care se scot posturi de medici la concurs şi nu se mai prezintă nimeni, deci e o problemă naţională", a menţionat ea.

Conform Legii salarizării, din martie, salariul de bază al unui medic primar din unităţi clinice va creşte la 12.500 lei, de la 5.638 de lei în ianuarie, al unui medic primar de la serviciul de ambulanţă, primire urgenţe va ajunge 13.338 de lei, de la 6.010 lei, iar al unui medic primar medicină legală la 16.250 lei, de la 9.481 de lei.

Un medic rezident anul I, în unităţi clinice, va avea un salariu de bază de 5.700 lei, faţă de 2.631 de lei în martie, iar un farmacist de 4.475 de lei, faţă de 3.250 de lei.

Un asistent medical principal, cu studii superioare, va primi, începând din martie, un salariu de bază de 4.345 lei (3.450 de lei în ianuarie), în unităţi clinice, iar la serviciul de ambulanţă, primiri urgenţe va fi de 4.636 (3.456 lei în ianuarie), în timp ce un asistent debutant va avea un salariu de bază de 3.950 de lei (2.130 de lei în ianuarie), respectiv de 4.215 lei (2.090 de lei în ianuarie).

În cazul unui asistent medical principal cu studii postliceale, salariul de bază va fi de 3.900 de lei (în ianuarie 2.856 de lei) în unităţi clinice şi de 4.161 de lei (în ianuarie 2.970 de lei) la primiri urgenţe, ambulanţă.

De asemenea, din martie, se vor majora salariile şi în învăţământ. Astfel, în învăţământul preuniversitar, pentru un profesor cu studii superioare, gradul I, gradaţia 5, salariul de bază va ajunge până la 5.922 de lei, de la 4.935 de lei în ianuarie, iar pentru un debutant până la 3.680 de lei (3.581 de lei în ianuarie). Un învăţător/educator cu gradul I va ajunge la un salariu de bază de până la 4.736 de lei (peste 40 de ani vechime), de la 3.946 de lei în ianuarie, iar un debutant la 3.197 de lei (de la 2.664 de lei în ianuarie).

În domeniul universitar, un profesor universitar poate ajunge până la un salariu de bază de 11.103 lei (peste 40 de ani vechime), de la 9.252 de lei în ianuarie, iar un conferenţiar la 7.611 lei, de la 6.342 de lei. Salariul de bază al unui asistent va creşte până la 4.673 de lei.

Un rector gradul I va avea un salariu de bază de 12.604 lei, iar unul gradul II de 14.259 lei, în timp ce salariul unui decan va creşte la 10.199 lei pentru gradul I şi 11.892 de lei pentru gradul II.