"O sa avem saptamana aceasta o reuniune. Miercuri, dupa sedinta de Guvern, am programat o reuniune pentru a discuta stadiul de etapa pe partea de salariu minim. Am finalizat achizitia care ne va permite sa punem datele in ordine in domeniu si voiam sa discutam calendarul cu partea sindicala", a declarat Dragos Pislaru, citat de Agerpres.

Ministrul a explicat ca, pana la jumatatea lunii octombrie, vor fi stranse datele si va avea un punct de plecare pe care toti partenerii sa il poata consulta.

"Acest lucru nu este posibil (valoarea salariului minim pentru 2017 - n.r.) pentru a fi stabilit decat dupa ce parcurgem niste date si avem niste discutii bazate pe evidenta si nu doar o negociere pur si simplu. Cel mai devreme sfarsitul lunii noiembrie", a spus Dragos Pislaru.

Presedintele organizatiei sindicale Cartel Alfa, Bogdan Hossu, a declarat miercuri, dupa consultarile pe tema Legii salarizarii unitare, care au avut loc la Guvern, in cadrul Consiliului National Tripartit (CNT), ca unul din subiectele discutate a fost salariul minim si ca se va accelera elaborarea astfel incat, cel tarziu la 15 octombrie, va iesi actul normativ ca sa se ofere predictibilitate si posibilitate unitatilor economice sa finalizeze bugetele proprii pentru anul urmator.