In acelasi dosar au fost audiati si fostul consilier judetean in CJ Prahova Mihai Coman, seful CJ Prahova, Mircea Cosma, si fiul sau, deputatul Vlad Cosma, precum si deputatul PDS Sebastian Ghita.

La iesirea de la DNA Ploiesti, Ghita a spus ca a fost inceputa urmarirea penala in cazul sau si are interdictie de a se intalni cu seful CJ Prahova Mircea Cosma si fiul acestuia Vlad Cosma, pusi sub control judiciar in dosarul in care e vizat si Iulian Hertanu, cumnatul lui Victor Ponta.

Mircea Cosma, fost presedinte al PSD Prahova, si deputatul PSD Vlad Cosma sunt acuzati de sprijinirea unui grup infractional organizat, cel dintai fiind suspectat si de folosirea influentei sau autoritatii in scopul obtinerii, pentru sine sau pentru altii, de bani, bunuri sau foloase necuvenite.

Pe timpul cat se afla sub control judiciar, Mircea Cosma trebuie sa respecte obligatia de a nu exercita functia de presedinte al Consiliului Judetean Prahova.

Surse judiciare au declarat pentru Mediafax ca una dintre firmele la care procurorii au facut perchezitii a fost SC Exfin SRL, fondata de Cornelia Naum, mama premierului Victor Ponta, care este controlata in prezent de catre sora si cumnatul prim-ministrului, Alexandra si Iulian Hertanu. 

Aceleasi surse au mai declarat ca in acelasi dosar este vizata si SC Grossman Engineering Group SRL, una dintre firmele la care Iulian Cristian Hertanu, cumnatul premierului Victor Ponta, este administrator de drept.

Anchetatorii suspecteaza ca in dosar s-ar fi deturnat aproximativ 54% din fondurile dintr-un proiect european, prejudiciul fiind estimat la 7,8 milioane de lei. La care s-ar adauga si un prejudiciu de 2,5 milioane de lei, din evaziune fiscala, au precizat sursele citate.

Premierul Victor Ponta a declara marti ca nu cunoaste si ca oricum ar fi gresit sa comenteze cercetarile efectuate de catre procurori fata de cumnatul sau, adaugand ca "legea trebuie sa fie egala pentru toti". 

"Nu cunosc si oricum ar fi gresit sa comentez eu cercetarile efectuate de procurori fata de cumnatul meu/Legea trebuie sa fie egala pt toti", scrie Ponta pe Twitter.

Procurorii sunt sprijiniti in aceasta cauza de Serviciul Roman de Informatii si Brigada Speciala de Interventie a Jandarmeriei.

Grossmann Engineering, administrata de cumnatul premierului, abonata la contracte cu primarii din mai multe judete

Potirvit unei analize Mediafax, firma Grossmann Engineering Group, administrata de cumnatul premierului, a avut doua contracte cu Consiliul Judetean Suceava, pentru proiectarea lucrarilor de modernizare la Ambulatoriul SJU si Muzeul de Istorie, proiecte finantate prin POR, dar si cu administratii din Ialomita, Galati sau Prahova.

SC Grossmann Engineering Group SRL a castigat licitatiile organizate de Consiliul Judetean Suceava in anul 2009 pentru servicii de proiectare pentru ”modernizarea, dezvoltarea si echiparea Ambulatoriului integrat” de la Spitalul Judetean de Urgenta (SJU) ”Sfantul Ioan cel Nou” din Suceava, valoarea contractului fiind de 42.000 de lei.

Hertanu a controlat firma Grossmann Engineering Group pana in luna mai a anului trecut, cand a cedat aproape 60% din partile sociale.

Aceeasi firma a castigat si lucrarile de proiectare pentru lucrari de modernizare la Muzeul de Istorie din Suceava, valoarea contractului fiind de 862.086 de lei. Ambele proiecte au avut finantare europeana prin Programul Operational Regional gestionat de Ministerul Dezvoltarii Regionale.

Astfel, pentru modernizarea Ambulatoriului SJU Suceava, contractul de finantare a fost semnat in februarie 2010 de ministrul Dezvoltarii Regionale din acea perioada Elena Udrea, bugetul total al proiectului fiind de 4,6 milioane lei, din care 3,28 milioane lei contributia Uniunii Europene.

Pentru modernizarea Muzeului de Istorie al Sucevei, contractul de finantare, in valoare de 60,67 milioane de lei, din care 42,67 de milioane de lei contributia UE, a fost semnat in martie 2014 de Ministerul Dezvoltarii.

Directorul Spitalului Judetean Suceava, Vasile Rambu, a declarat ca serviciile de proiectare pentru ambulatoriul integrat fusesera deja contractate cand a preluat el conducerea spitalului, iar lucrarea a fost finalizata potrivit contractului, fiind receptionata la 1 aprilie 2011.

In ceea ce priveste modernizarea Muzeului de Istorie Suceava, lucrarile au inceput in toamna anului trecut si ar urma sa fie finalizate in decembrie 2015.

De asemenea, in 2010, asocierea Straco grup SRL si Grossmann Engineerig a castigat licitatia privind ”reabilitarea zonelor urbane cu deficit major in retele publice de alimentare cu apa si canalizare” din Sector 2 al Capitalei, zona Ion Creanga, valoarea contractului fiind de 949.652 de lei fara TVA.

Aceeasi firma, Grossmann Engineering Group, a avut contracte si cu autoritati locale din judetul Vaslui. Astfel, in 2008 firma Grossmann Engineering Group, la care Iulian Hertanu a fost asociat, a castigat licitatia pentru alimentare cu apa a localitatisor Pahnesti si Arsura din judetul Vaslui, valoarea contractelor fiind de 3.498.600 de lei fara TVA.

Tot in judetul Vaslui, aceeasi firma a castigat, in 2007, un contract de reabilitare reconstruire a unor unitati de invatamant, valoarea lucrarilor fiind de 256.278 de euro. In anul 2007, Grossmann Engineering Group a castigat si licitatia pentru constructia sediului Primariei Hangu din judetul Neamt cu suma de 1,25 de milioane de lei fara TVA.

Firmei Grossmann Engineerig i-au fost atribuite si lucrarile de proiectare pentru ”reabilitarea, modernizarea si echiparea Ambulatorului integrat” al Spitalului Judetean de Urgenta Calarasi, in baza unui contract de 135.000 de lei incheiat in 2010.

De asemenea, Sc Grossmann Engineerig a elaborat Strategia de dezvoltare a judetului Ialomita pentru perioada 2009-2020, in baza unui contract incheiat in 2010 pentru suma de 380.000 de lei fara TVA, dar a obtinut si contractul de servicii pentru managementul proiectului "Dezvoltarea infrastructurii turistice a municipiului Campulung Muscel, prin reabilitarea zonei istorice si de agrement Complex Parc Kretzulescu", atribuit in 2011 pentru suma de 374.500 de lei fara TVA.

Intre contractele firmei Grossman Engineering este si cel de lucrari suplimentare la Complexul Administrare Cai Navigabile Giurgiu, atribuit in 2011 pentru suma de 1,85 milioane de lei.

SC Grossman Engineering Group SRL, in asociere cu SC Euroconstruct Trading 98 SRL, a obtinut si contractul pentru extinderea lucrarilor de canalizare in orasul Comarnic, lucrari realizate in baza unui proiect cu fonduri europene derulat de SC Hidro Prahova SA, societate constituita prin asocierea Consiliului Judetean Prahova cu mai multe consilii locale din judet.

Proiectul privind extinderea retelei de canalizare in orasul Comarnic a inceput in anul 2012 si trebuia terminat anul trecut, termenul de finalizare fiind prelungit intrucat lucrarile nu sunt gata, fiind oprite in decembrie 2014.

Potrivit primarului orasului Comarnic, Dorian Botoaca, pe durata derularii contractului autoritatile locale au amendat de cel putin sase ori firma Grossman Engineering Group SRL, pentru nerespectarea avizelor emise de primarie in derularea acestor lucrari.