Sindicatul National al Politistilor si Personalului Contractual (SNPPC) arata, vineri, intr-un comunicat de presa, ca desi Ministerul Afacerilor Interne a solicitat oficial Guvernului fonduri pentru asigurarea logisticii necesare functionarii structurilor sale, precum si plata drepturilor politistilor, exista informatii ca, la rectificarea bugetara de saptamana viitoare, aceste fonduri vor fi reduse.

In acest context, SNPPC face un apel public catre premierul Victor Ponta, cerandu-i sa analizeze "cu mare atentie" solicitarile politistilor, pentru a nu declansa "o riposta publica" din partea acestora.

Sindicalistii reclama si lipsa protectiei juridice din partea statului, lucru care a generat o stare de nemultumire majora in randul politistilor, cu repercusiuni grave asupra activitatii si neincrederea acestora in actul de guvernare.

"In ultimii ani, politistii si-a primit drepturile prevazute de lege cu intarziere, in comparatie cu celelalte structuri din sistemul de aparare, ordine publica si siguranta nationala. Desi s-au intreprins diferite actiuni pentru modificarea unor acte normative care sa acopere aceste disfunctionalitati (proiect Statutul politistului, proiect OUG pentru plata sporului de 100 la suta din salariul de baza pentru munca in zilele de sambata, duminica ori in celelalte zile de sarbatoare legala in care nu se lucreaza), acestea au ramas la stadiul de proiecte", se mai arata in comunicat.

Sindicalistii considera ca Guvernul nu trebuie sa gaseasca solutii pentru a face economii la bugetul de stat in sectorul de ordine publica pentru astfel de "economii" pot genera disfunctionalitati ale statului de drept si vor avea repercusiuni directe asupra securitatii cetatenilor Romaniei, avand in fata un domeniu confruntat cu probleme grave, precum lipsa fondurilor si a dotarilor.