Daniel Diaconescu a ocupat pana in acest moment functia de director general al Directiei Generale de Informatii Fiscale din ANAF. Are in spate o experienta de 10 ani in domeniul administrarii fiscale si a protectiei intereselor financiare ale Uniunii Europene.

Procurorii DNA au dispus, miercuri, efectuarea in continuare a urmaririi penale fata de mai multi suspecti, printre care presedintele si vicepresedintele Agentiei Nationale de Administrare Fiscala, Gelu Stefan Diaconu si Mihai Gogancea-Vatasoiu, in dosarul in care sunt anchetati deputatii Madalin Voicu si Nicolae Paun.  

Cei doi sunt cercetati pentru favorizarea faptuitorului si abuz in serviciu cu obtinere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul

Anterior, premierul Dacian Ciolos a declarat joi ca il va demite pe seful ANAF, Gelu Diaconu, si ca asteapta din partea ministrului de Finante propunerile de schimbare.

"Da, sigur, am spus de dimineata ca in cursul zilei de astazi. Astept... doamna ministru de Finante a spus deja de ieri ca ii cere demisia si, in sensul acesta, ca va veni cu o schimbare. Astept sa vina doamna ministru cu variantele pe care vrea sa mi le propuna si vom lua o decizie", a raspuns Dacian Ciolos, intrebat daca il va demite pe Diaconu, potrivit Agerpres.

Premierul a precizat ca Gelu Diaconu a fost numit in postul de secretar de stat si ca nu l-a obtinut prin concurs.  

"Dansul a fost numit, nu a obtinut postul prin concurs. E secretar de stat si a fost numit. Eu am avut o discutie cu dansul dimineata, mi-a explicat motivele pentru care considera ca nu este vinovat. Mi-a explicat ca ANAF este intr-un proces (de restructurare - n.r.), continua procesul de restructurare, de intarire a capacitatii administrative si eu i-am spus ca, tocmai de aceea, problema pe care vicepresedintele si dansul o au in raport cu DNA nu trebuie sa fie transferata la nivelul ANAF. ANAF trebuie sa isi continue activitatea pe care o are si trebuie sa continue sa ramana o structura credibila din toate punctele de vedere si de asta eu i-am spus ca, in conditiile acestea, cel mai bine este ca dansul sa plece. Si dansul mi-a spus ca a inteles asta. Nu i-am cerut demisia, nu mi-a spus ca isi da demisia, pentru ca nu asta e chestiunea esentiala", a aratat Dacian Ciolos.

 Dacian Ciolos a adaugat ca a avut discutia la telefon cu Gelu Diaconu, inainte de a veni la Ministerul Economiei.  

"In urma cu trei zile, am avut ultima discutie legat de ceea ce trebuie facut la ANAF. Dansul deja acum trei zile mi-a spus ca, daca e nevoie, e gata sa plece, daca eu am alta abordare la conducerea ANAF. Eu i-am spus sa continue, am vrut sa vad care e viziunea dansului si ce trebuie facut acolo, dar in conditiile in care au aparut aceste elemente noi, pentru mine cel mai important este ca ANAF sa ramana o structura credibila", a subliniat Ciolos, mentionand ca acest lucru nu inseamna ca il considera pe Diaconu sau pe vicepresedintele ANAF vinovati.

Presedintele si vicepresedintele ANAF, cercetati in dosarul deputatilor Madalin Voicu si Nicolae Paun