In acest context, Traian Băsescu a programat astazi, de la ora 17.00, consultări cu Partidul Naţional Liberal, Partidul Social Democrat şi Partidul Conservator.

La ora 18.00, vor avea loc discutii cu Partidul Democrat Liberal, Uniunea Democrată Maghiară din România, grupul parlamentar al minorităţilor naÅ£ionale ÅŸi grupurile parlamentare de independenÅ£i din Parlament.

Imediat dupa decizia CCR, premierul Emil Boc a declarat ca se gandeste sa initieze o ordonanta de urgenta, pentru ca ANI sa poata functiona, act care sa tina cont atat de decizia Curtii, cat si de cerintele Uniunii Europene.

Seful ANI, Catalin Macovei, a declarat, de asemenea, ca decizia CCR “amputeaza esenta legii de functionare a ANI”, consecintele in plan extern fiind incalculabile, iar reactiile vor fi foarte dure la adresa statului roman.

Reactii la decizia Curtii au venit si din partea ministrul Justitiei, Catalin Predoiu, care a spus ca declararea neconstitutionalitatii unor prevederi ale legii ANI ar putea pune in pericol rezultatele bune obtinute de catre Agentie si ar avea un potential impact negativ asupra relatiei cu UE.