"Orice discutie privind un alt calendar scolar decat cel stabilit pentru acest an prin ordin al ministrului nu poate fi deschisa decat cu privire la anul scolar viitor, 2011-2012", a spus ministrul Educatiei, citat de Mediafax.

Daniel Funeriu a apreciat ca exista o serie de argumente pentru prelungirea vacantei de iarna si pentru scurtarea celei de vara.

"Un prim argument este legat de faptul ca absenteismul scolar crește in cazul unor conditii meteo defavorabile, specifice iernii. In al doilea rand, se asigura un confort sporit elevilor daca au mai multe zile de școala in septembrie comparativ cu ianuarie, o luna friguroasa și cu zapada, iar, in al treilea rand, este vorba de o scadere a costurilor prin reducerea cheltuielilor comunitatilor locale cu incalzirea", a explicat ministrul Funeriu.

El a subliniat ca o decizie atat de importanta, precum cea a modificarii unui calendar scolar, trebuie luata dupa ample consultari si a invitat toate partile interesate sa participe la o dezbatere pe aceasta tema.