"Pe sexe, ecartul dintre cele doua rate ale somajului a fost de 0,6 puncte procentuale (6,8% pentru barbati fata de 6,2% pentru femei), iar pe medii rezidentiale, de 3,0 puncte procentuale (7,9% pentru mediul urban, fata de 4,9% pentru mediul rural). Rata somajului a atins nivelul cel mai ridicat (22,5%) in randul tinerilor (15-24 ani)", potrivit INS. 

In trimestrul al treilea, populatia activa a Romaniei era de 9,437 milioane persoane, din care 8,822 milioane erau ocupate si 615.000 persoane erau someri. 

Rata de ocupare a populatiei in varsta de munca (15-64 ani) a fost de 62,6%, in crestere fata de cea inregistrata in trimestrul anterior (1,4 puncte procentuale). Gradul de ocupare era mai mare pentru barbati (70,2%, fata de 54,9% pentru femei) si pentru persoanele rezidente in mediul rural (63,9% fata de 61,6% in mediul urban). 

Rata de ocupare a tinerilor (15-24 ani) a fost de 25%. 

Indicatorul privind ocuparea populatiei in varsta de 20-64 ani a fost de 67,2%, la distanta de 2,8 puncte procentuale fata de tinta nationala de 70% stabilita in contextul Strategiei Europa 2020. 

Raportul de dependenta economica (numarul persoanelor inactive si in somaj care revin la 1.000 persoane ocupate) a fost de 1.256‰, mai ridicat pentru persoanele de sex feminin (1.626‰), precum si pentru cele din mediul urban (1.265‰).  Rata de activitate a populatiei in varsta de munca (15-64 ani) a fost de 67,1%. 

Datele se refera la somajul definit de Biroul International al Muncii. Potrivit acestuia, somerii sunt persoanele in varsta de 15-74 ani care indeplinesc simultan trei conditii: nu au un loc de munca, sunt disponibile sa inceapa lucrul in urmatoarele doua saptamani, respectiv au cautat activ un loc de munca in decursul ultimelor patru saptamani.