In decembrie 2012 in Romania erau 661.000 de someri, fata de 674.000 in noiembrie si 751.000 in decembrie 2011. Pe sexe, rata somajului pentru barbati o depaseste cu 0,9 puncte procentuale pe cea a femeilor (valorile respective fiind 6,9% in cazul persoanelor de sex masculin si 6,0% in cazul celor de sex feminin).

Pentru persoanele adulte (25-74 ani), rata somajului a fost estimata la 5,1% pentru luna decembrie 2012 (5,5% in cazul barbatilor si 4,5% in cel al femeilor).

Numarul somerilor in varsta de 25-74 ani reprezinta 71,8% din numarul total al somerilor estimat pentru luna decembrie 2012.

Datele se refera la somajul definit de Biroul International al Muncii (BIM). Potrivit acestuia, somerii sunt persoanele in varsta de 15-74 ani care indeplinesc simultan trei conditii - nu au un loc de munca, sunt disponibile sa inceapa lucrul in urmatoarele doua saptamani, respectiv au cautat activ un loc de munca in decursul ultimelor patru saptamani.

Numarul somerilor din UE a crescut anul trecut cu 1,76 milioane, la aproape 26 milioane persoane

Numarul somerilor din UE a crescut anul trecut cu 1,76 milioane, la 25,92 milioane de persoane, iar rata somajului a stagnat in decembrie la 10,7%, potrivit datelor prezentate vineri de Eurostat si citate de Mediafax.

In zona euro, numarul somerilor a urcat cu 1,79 milioane de persoane fata de decembrie 2011, la 18,71 milioane, iar rata somajului in ultima luna a anului trecut a fost de 11,7%.

Cele mai scazute valori ale indicatorului au fost inregistrate in Austria (4,3%), Germania si Luxemburg (5,3% fiecare), respectiv Olanda (5,8%). La polul opus s-au situat Grecia (26,8%) si Spania (26,1%).

Fata de decembrie 2011, rata somajului a crescut in 20 de stare membre si a scazut in 7, noteaza Eurostat.

Somajul in randul tinerilor a crescut in decembrie la 23,4% in UE, respectiv 24% in zona euro, fata de 22,2% si 21,7% la sfarsitul anului 2011. Germania are cel mai scazut somaj in randul tinerilor (8%), urmata de Austria (8,5%) si Olanda (10%). In Grecia, 57,6% dintre tinerii aflati in campul muncii sunt someri, iar in Spania 55,6%.