"Proiectul de ordin încearcă, într-o măsură, să repare greşeala făcută şi legată de faptul că oamenii nu au ştiut şi nu au avut timp să încheie un contract în piaţa liberă. Problema este însă că introduce nişte elemente care ar putea afecta grav şi pe termen lung concurenţa, putând fi catalogate ca segmentare de piaţă sau iniţiere de cartel. Practic, ofertele cele mai bune, de exemplu cea a Hidroelectrica, pe care le arată comparatorul de preţuri al ANRE ca fiind competitive, sunt penalizate, iar consumatorii sunt determinaţi să aleagă exact furnizorul actual", a precizat Nicolescu, citat de Agerpres.

Potrivit acestuia, o liberalizare reuşită este una în care oamenii ştiu ce să facă, îşi negociează şi îşi aleg furnizorul dorit.

Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie (ANRE) prelungeşte până la 31 martie 2021 perioada în care consumatorii casnici pot încheia contracte de furnizare pe piaţa concurențială, a declarat, luni, Zoltan Nagy-Bege, vicepreşedintele instituţiei.

ANRE: Ordinul nu obligă niciun consumator casnic să rămână la furnizorul la care este acum

În replica, vicepreşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie (ANRE), Zoltan Nagy-Bege, susține că ordinul prin care consumatorii pot încheia contracte pe piaţa concurenţială până la 31 martie doar cu furnizorii actuali nu distorsionează concurenţa pe piaţă.

Este vorba despre un proiect de ordin care oferă consumatorilor casnici posibilitatea de a opta până la 31 martie pentru a încheia un contract pe piaţa concurenţială cu furnizorul lor, urmând ca preţul din oferta concurenţială să se aplice de la 1 ianuarie.

Practic, facturile pe primele trei luni vor fi regularizate, însă acest lucru se va întâmpla doar în cazul în care consumatorul rămâne la furnizorul actual, ceea ce ar putea afecta concurenţa în piaţă, potrivit unor specialişti.

"Am lansat proiectul în dezbatere publică tocmai pentru a lămuri aceste lucruri. Oricine are propuneri şi observaţii are termen să le trimită până pe 14 ianuarie. În altă ordine de idei, ANRE are un Colegiu Consultativ în care există şi un reprezentant al Consiliului Concurenţei. Orice ordin trece şi prin Consiliul Consultativ, deci ajunge la cunoştinţa Consiliului Concurenţei, care are posibilitatea să ridice aceste probleme şi chiar sunt binevenite orice păreri. Deci, vom analiza împreună cu Consiliul Concurenţei şi cu juriştii noştri aceste aspecte", a arătat Bege, potrivit Agerpres.

El a precizat că, din punctul său de vedere, propunerea ANRE nu încalcă principiul concurenţei între companii şi nu îi avantajează pe furnizorii actuali ai clienţilor casnici.

"Eu nu oblig niciun consumator casnic să rămână la furnizorul la care este acum, el este liber să semneze cu acelaşi furnizor la care este, dar este decizia lui. Evident că din punct de vedere birocratic este mai simplu să rămâi la acelaşi furnizor, pentru că nu trebuie depuse toate documentele necesare pentru contractare, toate acestea trebuie trimise pe mail. Deci birocratic, administrativ vorbind, este mai simplu pentru client să rămână la acelaşi furnizor. Dar nu neapărat şi din punctul de vedere al preţului", a mai spus reprezentantul ANRE.

Potrivit acestuia, ordinul dă posibilitatea ca aceeaşi reducere să fie oferită şi de ceilalţi furnizori, astfel încât să îi determine pe consumatori să încheie contracte cu ei.

ANRE a iniţiat un proiect de ordin în acest sens, "având în vedere impactul procesului de liberalizare a pieţei de energie electrică, de la 1 ianuarie 2021 asupra clienţilor casnici, necesitatea asigurării unei bune informări de către furnizorii de ultimă instanţă, precum şi asigurarea condiţiilor necesare încheierii contractelor de furnizare a energiei electrice cu respectarea condiţiilor impuse în contextul pandemiei de COVID 19 şi pentru ca procesul să se desfăşoare în beneficiul consumatorului final, a fost prevăzută măsura de prelungire până la 31 martie 2021 a perioadei în care pot fi încheiate contracte de furnizare a energiei electrice astfel încât clienţii casnici să beneficieze de preţul din oferta concurenţială", potrivit notei de fundamentare.

Piaţa de energie electrică a fost complet liberalizată la 1 ianuarie 2021.

Începând cu această dată consumatorii care erau până acum în regim reglementat vor plăti preţuri mai mari cu 13-26%, dacă păstrează actualul contract.