Mandru de istoria familiei sale, regele in persoana face pe ghidul pentru cine are astfel de curiozitati. "Avem tablourile care il reprezinta pe tatal meu, primul rege al romilor, un dragon cu globul in gura care reprezinta puterea, mobilier adus  din Irak", explica Florin Cioaba, autointitulatul rege al romilor.

Publicul va avea acces doar la parterul resedintei. Mai bine spus in sufrageria unde troneaza toate obiectele de valoare ale neamului.

Dupa lectia de istorie turistii vor fi invitati intr-un cort care va fi ridicat in curte. "Va fi un restaurant fara alcool, dar cu produse traditionale de bucatarie, avem bandaret, ranza, avem masou la test", spune el. Pe romaneste rulada si muschi de porc sau peste la cuptor.

Dupa ce isi vor pune burta la cale musafirii pot arunca un ochi in magazinul de suveniruri unde se vor vinde traditionalele vase de cupru. Pentru toate acestea vor plati si bilet, doar ca regele Cioaba nu a fixat inca un tarif.

Deocamdata publicul nu pare foarte interesat. Si totusi agentii de turism sunt convinsi ca strainii nu vor fi la fel de reticenti.

Cioaba spera ca prin acest proiect sa stranga bani pentru binele comunitatii pe care o ocroteste.