Inspectorii Curtii de Conturi scriu negru pe alb ca in 2010 casele judetene au achitat medicamente in valoare de 3,7 milioane de lei, adica 900.000 de euro, in baza unor retete intocmite pe numele unor persoane decedate.

Sistemul functioneaza cam asa: medicii folosesc CNP-urile unor oameni care au murit, pentru a prescrie doctorii scumpe pe care le iau gratuit din farmacii. Pastilele sunt vandute apoi pe internet cu mii de euro catre cei care ar trebui sa le primeasca fara bani.

"E nedrept si revoltator felul in care se gestioneaza banii, sunt sute de pacienti care n-au medicamente din cauza asta", a declarat Vasile Barbu, Asociatia pacientilor.

Insulina pentru un diabetic costa in jur de 1100 de lei pe an. Daca statul nu ar fi risipit 900.000 de euro pe medicamente pentru persoane fictive, ar fi tratat aproape 4000 de bolnavi.

Acelasi control al Curtii de Conturi demonstreaza cum casele de conturi cumpara pilule scumpe si pentru ca nu organizeaza licitatii. Daca ar lua doar trei tipuri de doctorii conform legii, ar economisi peste un milion jumatate de euro, suma care echivaleza cu tratamentul pe un an pentru 830 de bolnavi de cancer.

''Evita licitatiile invocand urgenta cumpararii, dar de fapt de foarte multe ori amana achizitia pana cand devine urgenta", a spus Sorin Pislaru - redactor sef Ziarul Financiar.

In tot acest timp, 9 spitale din tara au cumparat aparatura de 15 milioane de lei. Echipamentele nu sunt in functiune din lipsa de personal sau de spatiu ori pentru ca suprasolicitau reteaua electrica a unitatilor medicale.