La polul opus se află câştigurile salariale din judeţul Harghita, care vor ajunge la 2.001 lei anul viitor şi la 2.160 lei în 2019, de la 1.776 lei în acest an, scrie Agerpres.

Potrivit CNP, regiunea Bucureşti-Ilfov rămâne pe primul loc în ceea ce priveşte câştigurile salariale medii nete, cu sume de 3.535 lei în 2018 şi 3.844 lei în 2019, urmată de regiunea Vest - 2.570 lei (2018) şi 2.803 lei (2019) şi Regiunea Nord-Vest, 2.460 lei (2018) şi 2.690 lei (2019).

Cele mai mici salarii nete lunare vor fi realizate, în următorii doi ani, în Regiunile Sud-Est, respectiv 2.143 lei în 2018 şi 2.295 lei în 2019, şi Nord-Est, 2.250 lei în 2018 şi 2.415 lei în 2019.

Cel mai mare număr mediu de salariaţi va fi în regiunea Bucureşti - Ilfov, cu peste 1,12 milioane de angajaţi anul viitor şi 1.16 milioane de angajaţi în 2019, urmată de Regiunea Nord - Vest, cu 705.300 angajaţi (2018) şi, respectiv, 732.100 angajaţi (2019) şi Regiunea Centru, cu 664.500 angajaţi (2018) şi 689.100 angajaţi (2019).

Cele mai sărace regiuni ale țării vor crește cel mai mult în următorii ani

Cel mai semnificativ avans al produsului intern brut va fi consemnat, anul viitor, în regiunile Nord-Vest şi Sud-Est (5,8%), iar în 2019 clasamentul pe regiuni se modifică, Nord-Vest rămânând în top, cu o creştere economică de 6%, urmată de regiunea Centru, cu un procent similar.

La polul opus, creşteri mai mici ale PIB vor fi realizate, anul viitor, în regiunile Sud-Vest Oltenia (5,3%) şi Bucureşti - Ilfov (5,3%) iar în 2019 în Bucureşti - Ilfov (5,3%) şi Sud -Est şi Vest (5,6%).

Cele mai reduse rate ale şomajului anul viitor vor fi în regiunile Bucureşti - Ilfov (1,4%), Vest (2,1%) şi Nord - Vest (2,7%). Pe de altă parte, rate semnificative ale şomajului vor fi înregistrate în regiunile Sud - Vest Oltenia (7,1%), Sud - Est (5,9%) şi Sud Muntenia (4,9%). Pentru 2019, regiunile cu cele mai scăzute rate ale şomajului rămân Bucureşti - Ilfov (1,3%), Vest (2%) şi Nord - Vest (2,6%), iar la polul opus sunt Sud - Vest Oltenia (6,8%), Sud Est (5,6%) şi Nord - Est (4,9%).

La nivel naţional, prognoza CNP indică pentru următorii doi ani un avans al PIB de 5,5% (2018) şi, respectiv 5,7% (2019), în scădere de la 6,1% în acest an, un câştig salarial mediu net lunar de 2.614 lei/salariat (2018) şi 2.834 lei/salariat (2019), în creştere de la 2.355 lei/salariat în acest an şi o rată a şomajului de 3,9% (2018) şi 3,7% (2019), în scădere de la 4,2% în 2017.