Este cea mai slaba clasare a Romaniei din 2009, de cand institutul Legatum efectueaza acest studiu, cu exceptia anului 2012, cand Romania a ocupat aceeasi pozitie ca acum.

Romania se afla sub Slovenia (24), Cehia (29), Polonia (31), Slovacia (35), Ungaria (39), Bulgaria (48) si Croatia (50). 

De asemenea, Romania este devansata de Tinidad Tobago (43), Thailanda (51), Mongolia (52), Belarus (53), Kazahstan (55), Vietnam (56), Uzbekistan (57), Belize (58) si Grecia (59), devansand cu putin Jamaica (61), Ucraina (63) si Muntenegru (65). 

Dintre cele opt capitole pe care studiul le ia in calcul (economie, antreprenoriat, guvernare, educatie, libertatile individului, sanatate, siguranta si securitate, capital social), Romania consemneaza cele mai slabe rezultate in ceea ce priveste capitalul social si economia, fiind clasata pe locul 109 si, respectiv 88 in randul celor 142 de tari analizate. 

Indicele capitalului social masoara gradul de coeziune sociala si evalueaza retelele familiale si comunitare, in timp ce capitolul economie ia in considerare politicile macroeconomice ale unui stat, eficienta sectorului financiar, precum si baza cresterii economice. 

In schimb, Romania sta cel mai bine la capitolul siguranta personala si securitate nationala, ocupand locul 46. Ne plasam pe pozitia 50 in ceea ce priveste antreprenoriatul, care ia in calcul conditiile mediului de afaceri, egalitatea de sanse si gradul de promovare al inovatiilor, si locul 58 la educatie, care se refera la accesul la educatie si calitatea acesteia. La capitolul guvernare, care masoara corectitudinea desfasurarii alegerilor, participarea politica, respectarea legilor si calitatea conducerii executive, Romania se claseaza pe locul 70, iar in ceea ce priveste sanatatea si libertatile individuale, Romania ocupa pozitiile 65 si, respectiv 71. Performanta in domeniul sanatatii este masurata prin raportarea la infrastructura din domeniul medical si ingrijirea preventiva, iar libertatile individuale se refera la progresul consemnat de un stat in garantarea drepturilor omului si sprijinirea tolerantei sociale. 

Norvegia se claseaza pe primul loc in topul prosperitatii pentru al saselea an consecutiv, fiind urmata de Elvetia, Noua Zeelanda, Danemarca, Canada, Suedia, Australia, Finlanda, Olanda si Marea Britanie.