Astfel, la nivelul luni mai din acest an, numărul născuţilor-vii a fost mai mic cu 3.561 comparativ cu aceeaşi lună din anul anterior, în timp ce numărul persoanelor care au decedat a fost cu 1.015 mai mic, la nivel comparativ.

Populaţia României a înregistrat un spor negativ de 1,5 ori mai mare decât cel din luna mai 2019, de -7.376 persoane faţă de -4.830 persoane.

De asemenea, numărul copiilor cu vârsta sub un an care au decedat a fost cu 12 mai mic în luna mai 2020, decât cel înregistrat în luna mai 2019.

În perioada analizată, în mediul urban s-a înregistrat decesul a 9.982 de persoane, iar în mediul rural decesul a 10,267 de persoane, în timp ce faţă de luna mai din 2019, numărul persoanelor care au decedat a scăzut cu 238 de persoane, în mediul urban, şi cu 777 de persoane, în mediul rural.

Numărul căsătoriilor înregistrat, în mai 2020, a fost cu 10.772 mai mic decât cel consemnat în aceeaşi lună din anul precedent.

Totodată, prin hotărâri judecătoreşti definitive şi conform Legii nr. 202/2010 s-au pronunţat cu 1.651 de divorţuri mai puţine decât în luna mai 2019.

Numărul naşterilor a scăzut uşor faţă de aceeaşi perioadă din anul precedent, atât în lunile martie şi aprilie, cât şi în luna mai. "Efectele crizei sanitare asupra fenomenelor demografice sunt vizibile, în cazul deceselor, în special în luna aprilie 2020, când s-au înregistrat creşteri faţă de luna aprilie 2019, în luna mai 2020 numărul deceselor fiind mai mic faţă de cel înregistrat în aceeaşi lună în anul precedent, urmând trendul înregistrat în ultimii ani. Cel mai mult a fost afectat fenomenul nupţialităţii", precizează INS.

Datele oficiale evidenţiază faptul că, la nivel comparativ mai 2020 vs aprilie 2020, s-a înregistrat naşterea a 12.873 copii, cu 775 mai mulţi, iar numărul deceselor a fost de 20.249, cu 1.563 decese mai puţine, în timp ce numărul deceselor copiilor cu vârstă sub un an a fost de 77, în scădere cu 17 decese.

În luna mai 2020, aproape două treimi din totalul numărului de decese s-au înregistrat pentru persoanele cu vârstă de cel puţin 70 ani, astfel: 8.482 de decese reprezentând 41,9% din total s-au înregistrat la grupele de vârstă 80 ani şi peste, 4.920 de decese reprezentând 24,3% la persoanele de 70-79 ani, respectiv 3.966 de decese (19,6%) la persoanele în vârstă de 60-69 ani.

La polul opus, cu cele mai puţine decese, s-au încadrat la grupele de vârstă 5-19 de ani (43 de decese), 20-29 ani (86 de decese) şi 0-4 ani (96 de decese).

Sporul natural s-a menţinut negativ în luna mai 2020, faţă de aprilie, decedaţii având un excedent faţă de născuţii-vii de 7.376 de persoane.

La oficiile de stare civilă s-au înregistrat 2.488 de căsătorii, în mai 2020, cu 1.079 mai multe decât în luna anterioară. Numărul divorţurilor pronunţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi conform Legii nr.202/2010 a fost de 1.137 în luna mai 2020, cu 244 mai puţine decât în luna aprilie 2020.

"Pentru o caracterizare completă a fenomenelor demografice înregistrate în lunile martie-mai 2020, în contextul pandemiei COVID19, trebuie avut în vedere faptul că prevederile ordonanţelor militare au introdus anumite limitări în posibilitatea de desfăşurare a unor evenimente cu mai mult de trei persoane, au limitat deplasările în afara locuinţei şi în afara localităţii, au suspendat activităţile în spaţii închise, au determinat Uniunea Notarilor Publici să amâne termenele pentru dosarele de divorţ aflate pe rol după sistarea stării de urgenţă. De asemenea, prevederile Hotărârilor de Guvern pentru perioada stării de alertă au impus anumite limitări în ceea ce priveşte numărul persoanelor care se pot întâlni în locurile publice, precum şi prevederi privind organizarea de evenimente la un număr foarte mic de participanţi. Datele trebuie interpretate în corelare cu informaţiile din surse administrative, în special cele publicate de Ministerul Sănătăţii, prin Institutul Naţional de Sănătate Publică", notează INS.