Potrivit Oficiul European de Statistică (Eurostat), România se situează pe ultimul loc, cu o rată de participare de doar 0,9%.

Rata de participare a persoanelor adulte (cu vârste cuprinse între 25 şi 64 de ani) din Uniunea Europeană la programe de învăţare pe tot parcursul vieţii a crescut gradual din 2015, când se situa la 10,7%.

Cea mai scăzută rată de participare a persoanelor adulte din Uniunea Europeană la programe de învăţare pe tot parcursul vieţii se înregistra anul trecut în România (0,9%), Bulgaria (2,5%), Croaţia (2,9%), Slovacia (4%) şi Grecia (4,5%), iar cea mai ridicată în Suedia (29,2%), Finlanda (28,5%) şi Danemarca (23,5%).

Unul dintre obiectivele cuprinse în cadrul strategic pentru cooperarea europeană în domeniul educaţiei şi formării profesionale ("ET 2020") prevede că cel puţin 15% din adulţi ar trebui să participe la activităţi de învăţare pe tot parcursul vieţii până în 2020.

În medie, rata de participare a persoanelor adulte din Uniunea Europeană la programe de învăţare pe tot parcursul vieţii este mai ridicată în rândul femeilor (12,1%) decât în rândul bărbaţilor (10,1%).