Descoperirea sa dă speranțe uriașe omenirii și preconizează că în următorii 50 de ani, cancerul ar putea fi tratat la fel cum în prezent sunt tratate bolile cronice.

Baltimore, oraș port, era candva un puternic pol industrial al Americii. Astăzi însă este recunoscut pe plan mondial pentru turismul medical și cercetarea în medicină. Capitala statului Maryland deține cel mai important centru pentru tratarea și studiul cancerului din Statele Unite și printre cele mai bine cotate din lume. Se numește John Hopskins și este un campus uriaș, cu spital și bază de cercetare. Și cu cea mai veche facultate de medicină din Statele Unite.

La ora 8.00 dimineața, un microbuz duce cativa pacienți la internări. Suferă de cancer, iar șoferul povestește că face zilnic 3-4 drumuri de la hotelurile din oraș către marele centru universitar.

"John Hopkins este în primele 10 din lume. Fac orice practic. Facoperații, dar au și cercetare în cancer. Au aici un Institut dedicat vindecării cancerului", explică șoferul.

Pe plan mondial, mai cunoscut decât spitalul este Institutul de Cercetare a Cancerului. Din laboratoare aflate în două clădiri impunătoare ies rezultate care revoluționează medicina, de două decenii încoace.

Pe lista scurtă a candidaților pentru premiul Nobel în Medicină

Într-un laborator de la etajul 7 e activitate intensă. Cel care supervizează lucrările este și co-director al programului de Cancer din Institut. Și e român. Victor Velculescu este specialist emerit în genomică, fiind profesor-cercetător cu rezultate fabuloase. Presa americană l-a făcut celebru după ce a scris că s-a aflat doi ani la rând pe lista scurtă a candidaților pentru premiul Nobel în Medicină.

Echipa condusă de el a descoperit un tip de biopsie lichidă, adică un test de sânge care detecteaza patru forme de cancer în faze incipiente - practic înainte să apară tumorile, în stadii care nici nu se văd la biopsiile normale.

Prin descoperirea sa, Victor Velculescu face un uriaș pas în viitor. Există mai multe tipuri de biopsie lichidă în Statele Unite și toate sunt în teste clinice. Cercetarea sa a fost brevetată pentru că a dat rezultate pe câteva sute de candidați, dar vor urma alți cinci de testări monitorizate de Agentia Federală a Medicamentului. Așa că în următorii 10 ani, biopsia lichidă poate deveni un simplu test, ce va putea fi găsit în farmacii, și fiecare om și-l va putea face acasă. Iar Victor Velculescu visează ca imediat ce va intra în producție, testul să ajungă peste tot în lume, adică și în România.

Citeste continuarea pe www.stirileprotv.ro.