De asemenea, câştigul salarial mediu nominal brut a fost de 4.837 lei, cu 2% mai mic faţă de aceeaşi perioadă, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică.

Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu nominal net s-au înregistrat în activităţi de servicii în tehnologia informaţiei (inclusiv activităţi de servicii informatice - 6.768 lei), iar cele mai mici în fabricarea articolelor de îmbrăcăminte (1.718 lei).

Comparativ cu luna ianuarie a anului precedent, câştigul salarial mediu nominal net a crescut cu 18,2%.

"În luna ianuarie 2019, în majoritatea activităţilor din sectorul economic, nivelul câştigului salarial mediu net a scăzut faţă de luna precedentă ca urmare a acordării, în luna decembrie 2018, a premiilor ocazionale (prime trimestriale, anuale, pentru sărbătorile de iarnă, pentru performanţe deosebite sau al 13-lea salariu), drepturilor în natură şi ajutoarelor băneşti, sumelor din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv tichete de masă şi tichete cadou). De asemenea, câştigurile salariale medii nete din luna ianuarie au fost mai mici comparativ cu luna precedentă ca urmare a nerealizărilor de producţie ori încasărilor mai mici (funcţie de contracte/proiecte) sau a angajărilor de personal cu câştiguri salariale mici", precizează INS.

Cele mai semnificative scăderi ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat în silvicultură şi exploatare forestieră (minus 30,3%) şi în extracţia cărbunelui superior şi inferior (minus 28,2%) iar cele mai mari creşteri în extracţia minereurilor metalifere (plus cu 25,4%) şi în construcţii (plus 25,3%).

În sectorul bugetar s-au înregistrat creşteri ale câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă ca urmare a aplicării prevederilor legale pentru personalul plătit din fonduri publice, astfel: învăţământ (+9,9%), administraţie publică (+6,2%), respectiv sănătate şi asistenţă socială (+3,2%).

Indicele câştigului salarial real faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent a fost de 114,4%. Indicele câştigului salarial real a fost de 98,5% pentru luna ianuarie 2019 faţă de luna precedentă. Faţă de luna octombrie 1990, indicele câştigului salarial real a fost de 206,9%, cu 3,2 puncte procentuale mai mic faţă de cel înregistrat în luna decembrie 2018.

Prețurile au crescut și în ianuarie și în februarie

Preţurile de consum au crescut cu 0,79% în februarie 2019, comparativ cu luna anterioară, în timp ce rata anuală a inflaţiei a urcat la 3,83%. Rata în inflației a urcat pe fondul scumpirii alimentelor cu 4,46%, a mărfurilor nealimentare cu 3,74% şi a serviciilor cu 3,08%, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică publicate marţi.

În ianuarie, rata anuală a inflaţiei a fost de 3,3%.

"Preţurile de consum în luna februarie 2019 comparativ cu luna februarie 2018 au crescut cu 3,8%. Rata anuală calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) este 4%. Rata medie a preţurilor de consum în ultimele 12 luni (martie 2018 - februarie 2019) faţă de precedentele 12 luni (martie 2017 - februarie 2018), calculată pe baza IPC, este 4,5%. Determinată pe baza IAPC, rata medie este 4,1%", se spune în comunicatul INS.

Banca Naţională a României (BNR) a majorat la 3% prognoza de inflaţie pentru finalul acestui an şi estimează o inflaţie de 3,1 pentru finalul anului viitor, a anunţat, în luna februarie, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, la prezentarea Raportului trimestrial asupra inflaţiei.

BNR estima în noiembrie 2018 o inflaţie de 2,9% pentru finalul acestui an şi de 3,2% pentru 2020.

Conform BNR, rata anuală a inflaţiei va continua să scadă până în trimestrul III din 2019 (2,4%), pe seama componentelor exogene şi ale coşului de consum.

Ulterior, se va repoziţiona şi menţine în jumătatea superioară a intervalului ţintei ca urmare a epuizării efectelor favorabile ale reducerilor preţurilor combustibililor şi citricelor de la finalul anului 2018, dar şi pe seama contribuţiei în creştere a inflaţiei de bază.