Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu nominal net s-au înregistrat în activităţi de servicii în tehnologia informaţiei (inclusiv activităţi de servicii informatice) (6.120 lei), iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante (1.494 lei).

Angajații din extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale, ale căror salarii medii nete au depășit 9.000 de lei, în decembrie, ca urmare a acordării primelor de Crăciun și a bonusurilor anuale, au înregistrat în ianuarie și cea mai aburptă scădere, respectiv de 51,5%.

"Comparativ cu luna ianuarie a anului precedent, câştigul salarial mediu nominal net a crescut cu 8%. Indicele câştigului salarial real faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent a fost de 103,5%. Indicele câştigului salarial real a fost de 93,8% pentru luna ianuarie 2018 faţă de luna precedentă. Faţă de luna octombrie 1990, indicele câştigului salarial real a fost de 180,9%, cu 12 puncte procentuale mai mic faţă de cel înregistrat în luna decembrie 2017", potrivit INS.

Potrivit sursei citate, în luna ianuarie 2018, în majoritatea activităţilor din sectorul economic, nivelul câştigului salarial mediu net a fost mai mic faţă de luna precedentă ca urmare a acordării în luna decembrie 2017 a primelor ocazionale (prime trimestriale, semestriale, anuale, pentru performanţe deosebite sau al 13-lea salariu), drepturilor în natură şi ajutoarelor băneşti, plăţii sumelor din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv tichete de masă şi tichete cadou).

De asemenea, câştigurile salariale medii nete din luna ianuarie au fost mai mici comparativ cu luna precedentă ca urmare a nerealizărilor de producţii ori încasărilor mai mici (funcţie de contracte) sau a angajărilor de personal cu câştiguri salariale mici.

Astfel, cele mai semnificative scăderi ale câştigului salarial mediu net au fost de 51,5% în extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale, respectiv cu 36,8% în fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului; între 22% şi 31% în activităţi de servicii anexe extracţiei, extracţia cărbunelui superior şi inferior, alte activităţi extractive, intermedieri financiare (cu excepţia activităţilor de asigurări şi ale fondurilor de pensii); între 15% şi 18,5% în depozitare şi activităţi auxiliare pentru transport, producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat, industria metalurgică, silvicultură şi exploatare forestieră (inclusiv pescuit şi acvacultură), tranzacţii imobiliare, fabricarea calculatoarelor şi a produselor electronice şi optice, fabricarea altor mijloace de transport.

De asemenea, scăderi între 10,5% şi 14,5% s-au înregistrat în tipărirea şi reproducerea pe suporturi a înregistrărilor, fabricarea hârtiei şi a produselor din hârtie, fabricarea produselor farmaceutice de bază şi a preparatelor farmaceutice, cercetare-dezvoltare, fabricarea produselor din tutun, fabricarea substanţelor şi a produselor chimice, activităţi auxiliare intermedierilor financiare, activităţi de asigurare şi fonduri de pensii.

Creşteri ale câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă au fost determinate de acordarea de prime ocazionale (prime anuale şi pentru performanţe), drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri, dar şi de aplicarea prevederilor legale, de realizările de producţie ori de încasările mai mari (funcţie de contracte).

În perioada menţionată, cele mai semnificative creşteri ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat în transporturi aeriene (+10,2%), fabricarea băuturilor (+4,2%), construcţii (+1,3%).

În sectorul bugetar s-au înregistrat creşteri ale câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă ca urmare a aplicării prevederilor legale pentru personalul plătit din fonduri publice, astfel: administraţie publică (+3,2%), sănătate şi asistenţă socială (+2,6%), respectiv învăţământ (+0,9%).