Presedintele mentioneaza, intr-un comunicat remis presei, ca legea transmisa spre promulgare prevede, la Articolul I, punctul 2, completarea Ordonantei de urgenta a Guvernului 1/2010 in sensul ca "pentru personalul din cadrul autoritatilor si institutiilor publice finantate integral de le bugetul de stat sau din bugetele de asigurari sociale, care beneficiaza lunar de drepturi banesti acordate din fondurile constituite in temeiul Ordonantei Guvernului 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, salariile de baza se calculeaza prin includerea in acestea a valorii medii a acestor drepturi banesti acordate in cursul anului 2009 pentru fiecare functie publica pe categorii, clase si grade profesionale, respectiv pentru fiecare functie contractuala, in functie de nivelul studiilor, pe grade sau trepte profesionale".

Presedintele arata ca, in opinia sa, existenta unor fonduri precum cele la care face referire aceasta dispozitie, alimentate prin retinerea unor cote din sume destinate a se face venit la bugetul de stat, este de natura a produce dezechilibre si inechitati in colectarea si distribuirea fondurilor bugetare.

Presedintele mentioneaza de asemenea ca Legea 330 din 2009 privind salarizarea unitara a personalului platit din fonduri publice impune ca, incepand cu anul 2010, toti salariatii din administratia publica centrala sa fie reincadrati pe aceeasi grila.

"Avand in vedere acest aspect, consideram ca si personalul vizat de prevederile legii transmise spre promulgare trebuie sa beneficieze de aceste prevederi si, implicit, de aceleasi drepturi de salarizare cu personalul din celelalte institutii si autoritati din administratia publica centrala", apreciaza seful statului.

Presedintele spune ca, tinand cont de aceste aspecte, considera ca "prevederi de natura celor cuprinse in Art. I pct. 2 din legea transmisa spre promulgare creeaza discriminari in randul salariatilor din administratia publica, incalcand in mod vadit principiile salarizarii unitare in sistemul bugetar".

In aceste conditii, angajatii din administratia publica ameninta cu greva generala dupa data de 18 noiembrie, dar si cu proteste spontane care pot aparea pana atunci, asemanatoare celor de la Ministerul Finantelor, din urma cu o luna.

Vasile Marica, presedintele Aliantei Sed Lex, a explicat ca bugetarii nu mai inteleg nimic, in conditiile in care stimulentele au fost incluse in salariul de baza, asa cum prevede legea salarizarii.

"Noi am fost de acord cu presedintele ca sa bagam in salariu aceste stimulente, dar acum el vrea anularea totala a acestora. Este de neinteles, nu mai intelegem nimic", a spus Marica.

Liderul Sed Lex a precizat ca angajatii care primeau aceste stimulente vor fi foarte afectati, pentru ca asteptau legea care sa prevada acordarea acestor stimulente si acum afla ca este pobil sa nu le mai primeasca deloc.

Ordonanta prin care stimulentele au fost introduse in salariile de baza ale angajatilor de la stat a fost adoptata de Parlament la jumatatea lunii octombrie, dupa ce angajatii Ministerului Finantelor, cei ai ANAF si ai instituiilor subordonate blocasera activitatea cu o saptamana inainte.

Ei cereau atunci acordarea stimulentelor pentru lunile august si septembrie, care le fusesera suspendate pana la adoptarea ordonantei.