Acesta a subliniat că aprecierea monedei euro și scumpirea carburantului pot explica doar parțial fenomenul și este posibil ca unii comercianți să dea dovadă de comportament ilegal.

Bogdan Chirițoiu i-a răspuns și ministrului Agriculturii care l-a numit “un păun între găini”. “Sunt doar un funcționar cenușiu”. Un funcționar care a fost decorat miercuri la Cotroceni, pentru activitatea sa.

Ouăle au o evoluție extraordinară diferită, creșterea asta de 3% pentru produsele alimentare este explicată de evoluțiile macroeconomice. Una e 3%, asta e 50%. Nu exludem faptul că pot fi comportamente incorecte, ilegale”, a transmis Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței, care i-a explicat astfel Ministrului Agriculturii că ancheta va fi una complexă.

Dincolo de zarvă, prețurile au crescut brusc întâi la producător și apoi la raft. Dacă în vară costul de producție pentru un ou era de sub 20 de bani, acum a urcat la 36 de bani, potrivit Ministerului Agriculturii. Aici sunt incluse ambalarea, etichetarea și transportul. Fermierul adaugă apoi profitul lui și TVA până la 45-50 de bani. La raft, însă, ouăle trec de 80 de bani.

Producătorii spun că cel mai probabil ei vor scădea prețurile în următoarele luni, atunci când și în restul Europei va crește producția. Rămâne de văzut însă dacă asta se va vedea și la raft.